Acasă Stiri A murit Ileana Bacîtea, fostă solistă a Ansamblului folcloric „Doina Gorjului“

A murit Ileana Bacîtea, fostă solistă a Ansamblului folcloric „Doina Gorjului“

426
0

Ileana Bacîtea, fostă solistă a Ansamblului artistic profesionist „Doina Gorjului“, s-a stins din viaţă marţi, 4 decembrie.

RECLAMĂ

Teribila veste a fost anunţată de către interpreta Natalia Gorjeanu: „Cu durere în suflet anunţ trecerea în nefiinţă a dragei mele prietene şi colege Ileana Bacîtea“. 

Regretata artistă a cântat de la vârsta de 15 ani şi s-a angajat la Ansamblul artistic „Doina Gorjului“ la vârsta de 20 de ani. A rămas alături de acest ansamblu şi în momentele dificile, astfel că a cântat mult timp fără să fie plătită. „În perioada anilor ’90 erau mari probleme, dar n-am ţinut cont de propuneri şi am rămas alături de o mână de oameni cu care am şi salvat ansamblul de la desfiinţare. Neavând fonduri, o perioadă mare de timp, cântam fără a fi plătiţi şi aşa am reuşit să-l menţinem în viaţă“, îşi amintea artista într-un interviu pentru Adevărul. A dorit să ducă mai departe cântecul gorjenesc. „În cântecul meu se regăsesc perle ale folclorului. Am preluat piese de muzică populară de la mari artişti: Filofteia Lăcătuşu, Maria Apostol, Maria Lătăreţu, pentru că am vrut să duc mai departe folclorul tradiţional. Aceste renumite şi neuitate soliste trăiesc prin noi şi cântecele noastre“, povestea Ileana Bacîtea.

Sursa: adevarul

RECLAMĂ
Articolul precedentLaptele, mai ieftin decât apa minerală. Vânzări slabe în perioada sărbătorilor pentru producătorii doljeni
Articolul următorDescinderi ale procurorilor DNA la Primăria Ocnele Mari