Acasă Stiri A murit copilul de 4 ani din Piteşti, aflat în comă la...

A murit copilul de 4 ani din Piteşti, aflat în comă la spital, după o anestezie la dentist

685
0

Copilul de patru ani, aflat în comă la spital, în urma unei anestezii în cabinetul stomatologic din Piteşti a murit.

RECLAMĂ

Surse medicale informează că micuţul a făcut stop cardiac şi nu a mai răspuns la manvrele de resuscitare, declarându-se decesul. Părinţii s-au aflat tot timpul lângă el, la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.

Copil mort după o vizită la dentist

Copilul de patru ani intrase în comă în urma unei vizite banale la dentist. Băieţelul a făcut stop cardiorespirator după o anestezie generală. Clinica nu are autorizaţie pentru astfel de intervenţii, dar părinţiii nu aveau de unde să ştie. Au vrut doar să-l scape de durere şi traume.

Copilul a ajuns însă în stare critică la un spital din București, unde medicii s-au luptat să-l țină în viață, însă fără succes. Ancheta ulterioară a scos la iveală o situaţie îngrijorătoare: cel puţin 400 de copii au fost sedaţi în acelaşi mod.Play Video

Autorităţile au dispus verificări la cabinetul stomatologic din Piteşti

DSP Argeș informează că a dispus verificări la clinica stomatologică unde un copil de 4 ani a intrat în comă şi apoi a murit în spital, după anestezia efectuată de dentist. 

De asemenea, ministrul Sănătății a anunţat că tragedia copilului din Piteşti, intrat în comă pe scaunul dentistului, după anestezie, nu trebuie să se repete, catalogând comportamentul medicului ca un „derapaj”.

Victor Costache a precizat că ministerul a luat măsuri ferme, iar DSP Argeş o să verifice clinica respectivă. De asemenea, o anchetă este în curs, iar ministrul precizează că va avea o întâlnire cu reprezentanţii medicilor stomatologi, pentru ca aceste situaţii să fie prevenite şi să nu se mai întâmple.

De asemenea, ministrul a precizat că substanţa cu care a fost anesteziat copilul nu se putea folosi decât în spital, sub o monitorizare foarte atentă, dar în niciun caz nu trebuia să fie folosită în cabinetele stomatologice.

Reamintim că un copil de 4 ani a fost dus de părinţi la dentist, iar după anestezia efecutată de medic, copilul a intrat în comă, iar astistenta a sunat imediat la 112, cerând ajutor.

Copilul a fost dus iniţial la spitalul din Piteşti, însă starea foarte gravă i-a determinat pe medici să-l transfere de urgenţă la Bucureşti, unde a fost internat în comă, iar miercuri seară a intrat în stop cardiac, fiind declarat decesul.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentDramă uriașă într-o familie: Toți cei trei micuți au fost diagnosticați cu același tip de cancer. Cel mai mare are doar cinci ani
Articolul următorCabinetul stomatologic din Piteşti unde a intrat în comă un copil, după ce a fost anesteziat, verificat de autorităţi