A vrut cu orice preţ să moară. O femeie din Botoşani a încercat să se sinucidă de două ori într-o singură noapte. A doua oară i-a şi ieşit.
Copleşită de probleme, femeia din comuna Suharău ameninţa de ceva timp că vrea să îşi încheie socotelile cu viaţa. Apropiaţii nu au crezut însă că îşi va duce planul vreodată până la capăt. În cursul nopţii de marţi, gândul morţii a cuprins-o.
A vrut să moară cu orice preţ
Prima dată, botoşăneanca de 53 de ani a încercat să se sinucidă în cursul serii. A fost găsită la timp de partenerul său de viaţă, care i-a tăiat sfoara. Bărbatul a crezut că femeia s-a liniştit şi că a fost doar o etapă. Însă, puţin după miezul nopţii, femeia a fost găsită spânzurată în curtea casei. De data aceasta, a fost însă prea târziu, scrie Monitorul de Botoşani.
Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut să facă nimic pentru ea, decât să constate decesul. Femeia era moartă de câteva ore bune. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, iar polițiștii au deschis un dosar pentru „ucidere din culpă”, fiind vorba despre o moarte violentă.