Acasă Stiri A doua răpire în mai puțin de două săptămâni. O tânără a...

A doua răpire în mai puțin de două săptămâni. O tânără a fost băgată cu forța în mașină, pe o stradă din Bacău

97
0

Un nou caz în care o femeie este răpită în plină stradă a avut loc în Bacău. O tânără de 24 de ani a fost băgată cu forța într-o mașină de alți trei bărbați

Polițiștii din Bacău au avut parte de o misiune contracronometru, în dimineața zilei de vineri, 6 iunie. O tânără de 24 de ani a fost răptită în plină stradă, de trei bărbați din Teleorman.

Tânără răpită de pe stradă, în Bacău

Incidentul s-a petrecut vineri dimineață, în jurul orei 9.45, în municipiul Bacău. Prin intermediul unui apel la 112, polițiștii au aflat că o tânără a fost răpită în plină stradă, de trei bărbați.

„La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 09.45, un apel la 112 anunţa faptul că o tânără ar fi fost introdusă cu forţa într-un autoturism, în municipiul Bacău. Poliţiştii au început imediat cercetările pentru găsirea autoturismului şi a celor care se aflau în el, ţinându-se permanent legătura cu dispeceratul”, a transmis IPJ Bacău.

Imediat, oamenii legii s-au mobilizat pentru a găsi autoturismul în care se afla fata. Astfel, după 30 de minute, mașina a fost identificată și oprită în trafic pe DN 2 – E85, în localitatea Valea Seacă.

„În autoturism se aflau 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani, precum şi o tânără de 24 de ani, toţi din judeţul Teleorman”, au mai transmis polițiștii din Bacău.

Cele patru persoane au fost identificate la rândul lor și conduse la sediul Poliției pentru audieri. Astfel, urmează să se stabilească ce s-a întâmplat și ce fel de relație există între bărbați și tânără.

Incident aseămănător, în București

Amintim că a avut loc în Capitală un incident asemănător, chiar în urmă cu zece zile. O tânără de aceeași vârstă, 24 de ani, a fost băgată cu forța într-o mașină, după ce a fost urmărită de fostul iubit, de 48 de ani, și alți doi bărbați de 35 și 36 de ani.

După ce a fost băgată în mașină, a fost bătută de fostul iubit și unul dintre prietenii acestuia.  Într-un moment de neatenție al acestora, victima a reușit să coboare din autovehicul și să fugă.

În scurt timp, tânăra care reușise să scape de indivizi, a fost găsită de oamenii legii. La fața locului a ajuns și un echipaj medical pentru a-i acorda îngrijiri victimei. Ulterior, autoturismul în care se aflau cei trei bărbați a fost depistat în parcarea unui hipermarket.

Sursa: A doua răpire în mai puțin de două săptămâni. O tânără a fost băgată cu forța în mașină, pe o stradă din Bacău – Fanatik.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

*