Cezar Cătălin Avramuță, cunoscut ca „Stegarul dac”, a primit arest la domiciliu. Acesta se afla sub control judiciar după protestele din copacul de lângă Arestul Central
Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au venit cu o nouă decizie în cazul Stegarului dac, cunoscut pentru modul extrem în care alege să protesteze. Miercuri, acesta a primit arest la domiciliu.
Stegarul dac, în arest la domiciliu
Inițial, Cezar Cătălin Avramuță se afla sub control judiciar după ce a escaladat copacul din fața Arestului Central din Capitală. Acolo, acesta protesta pentru eliberarea lui Bogdan Peșchir.
Astfel, instanța a stabilit că se impune o privare a libertății de mișcare, dar nu în forma detenției preventive într-un centru de arest, ci prin limitarea la domiciliu. Decizia poate fi atacată cu recurs.
În același timp, potrivit avocatului său, Mihai Rapcea, „hotărârea devine executorie doar dupa ce rămâne definitivă”, ceea ce înseamnă că Stegarul mai are libertate de mișcare, pentru moment, conform stirileprotv.ro.
Ultima „lovitură” a Stegarului dac a fost chiar vineri, 11 aprilie. Acesta a escaladat gardul Palatului Parlamentului, începând cu ora 11.00, acolo unde a stat ore în șir.
„Imediat după sesizarea incidentului, jandarmii s-au deplasat în zona respectivă pentru a verifica situaţia de fapt şi a lua măsurile necesare pentru protejarea persoanei implicate şi prevenirea pătrunderii în curtea interioară a obiectivului.
Bărbatul în cauză, în vârstă de 58 de ani, este cunoscut în spaţiul public pentru comportamente similare, fiind sancţionat în repetate rânduri. În cadrul dialogului cu forţele de ordine, în încercarea de a-l convinge să coboare, acesta a adresat expresii jignitoare acestora”, a transmis atunci Jandarmeria.
În urma acestui incident, Stegarul dac s-a ales și cu o amendă. După ce a stat mai bine de șase ore pe gard, acesta a fost informat că va trebui să achite suma de 1.800 de lei.
„Drept urmare, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.800 de lei, în conformitate cu prevederile art. 2, alin. 1 din Legea nr. 61/1991 (republicată) pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare”, arată Jandarmeria, citată de Agerpres.