Drogatul care ataca femei în grupul sanitar al unui mall din Sectorul 6 al Capitalei „sare” din pușcărie în pușcărie, în speranța că va o obține liberarea condiționată de la instanțele din țară.Fiindcă în Capitală au eșuat toate încercările de a ieși din pușcărie înainte de termen, violatorul Alexandru-Vasile-Nicolae Ilie s-a transferat în Penitenciarul Mioveni și a deschis un proces, la Judecătoria Pitești, sperând, probabil, că va avea mai mult noroc. Însă nu i-a mers. Așa că violatorul s-a mutat, mai nou, la Găești, unde i-a convins pe șefii penitenciarului să solicitae liberarea sa condiționată. Dar… nici acolo n-a mers! „Respinge propunerea formulată de Penitenciarul Găeşti privind liberarea condiţionată a condamnatului ILIE Alexandru Vasile Nicolae, deţinut în Penitenciarul Găeşti, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 100 Cod penal. Dispune amânarea la termen. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală: Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, Ungureanu Florentina, în cuantum de 340 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 3820/2023 va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 587 alin. 3 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, este decizia cotestată deja de pușcăriaș. Conform articolului invocat de instanță, cererea a fost respinsă deoarece deținutul nu a executat nici măcar cele două treimi obligatorii din condamnare.
Trei ani cu executare
„Condamnă pe inculpatul Ilie Alexandru-Vasile-Nicolae la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de viol. Aplică inculpatului, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a se afla în Centrul comercial Drumul Taberelor, dreptul de a comunica şi de a se apropia la o distanţă mai mică de 300 metri de persoana vătămată şi dreptul de a se apropia la o distanţă mai mică de 300 de metri de locuința persoanei vătămate. Condamnă pe inculpatul Ilie Alexandru-Vasile-Nicolae la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violențe. Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care se va adauga un spor de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă (6 luni/3 = 2 luni), astfel că inculpatul va executa în final pedeapsa de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare. Menţine faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol care a determinat luarea măsurii. Constată că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă”, este decizia rămasă definitivă.
A atacat o femeie, în grupul sanitar
Alexandru-Vasile-Nicolae Ilie a fost arestat după ce a încercat să violeze o femeie de 45 de ani, în grupul sanitar al unui mall din Sectorul 6. Conform Poliției Capitalei, „la data de 08 ianuarie 2021, în jurul orei 18.00 , prin apel 112, Secția 22 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat a intrat în toaleta destinată femeilor, dintr-un complex comercial, din sectorul 6, unde a surprins o femeie în vârstă de 45 de ani și a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta. (…) La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști, care în scurt timp l-au depistat, imobilizat și condus la sediul subunității de poliție. Bărbatul a fost identificat, audiat, iar urma cercetărilor, cel în cauză a fost reținut și prezentat magistraților”. De asemenea, polițiștii au precizat că suspectul era sub influența drogurilor în momentul a comis tentativa de viol.
sursahttps://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/drogatul-violator-de-la-mall-fenta-esuata-nici-a-treia-nu-a-fost-cu-noroc-319105.html