Acasă Stiri Mărturia incredibilă a unui polițist audiat în procesul torționarilor de la Secția...

Mărturia incredibilă a unui polițist audiat în procesul torționarilor de la Secția 16 / Anchetă cu parfum de omerta

304
0

Procesul torționarilor de la Secția 16 scoate la iveală ilegalitățile grave, comise pe bandă rulantă de unii polițiști, suspectați că încercau să mușamalizeze dosarul bărbaților care au murit la câteva luni după ce au fost răpiți, gazați și torturați.

RECLAMĂ

Declarațiile date de colegii torționarilor de la Secția 16 în fața judecătorilor, sub jurământ, ca martori, aruncă-n aer Poliția Română. La cel mai recent termen, un judiciarist a mărturisit că adjunctul șefului Secției 16 l-a pus să facă o investigație – fără a deschide un dosar penal! -, pentru a afla cine erau polițiștii acuzați de tortură.
Culmea, în ziua în care martorul de la Investigații Criminale susține că efectua o anchetă pentru identificarea secției la care lucrau torționarii, una dintre victime posta pe Facebook faptul că agresorii erau agenți la Secția 16! Cu toate acestea, individul care a declarat sub jurământ că nu știa că autorii erau colegii lui a susținut în fața instanței că a aflat abia după alte „câteva zile” unde lucrau torționarii. Deși toată țara aflase deja, singurul care nu știa cine erau autorii era fix anchetatorul care efectua o anchetă ilegală, fără știrea Parchetului!

„Brigada torționarilor” de la Secția 16, încă un dosar rezolvat la parchet / Agresiunile, umilințele și amenințările comise de polițiști „nu sunt prevăzute de legea penală”



Ignorând flagrant legea, colegii torționarilor nu au sesizat Parchetul, nu au ridicat imediat înregistrările surprinse de camerele de supraveghere, nu au cerut o ambulanță pentru o victimă care mergea de-a bușilea, fiindcă fusese bătută la tălpi, și, bomboana de pe colivă: toate probele, în loc să ajungă pe masa unui procuror, au ajuns la Control Intern, via adjunctul Secției 16.

În fața judecătorilor, după ce a jurat că va spune doar adevărul, în calitate de martor, un agent șef principal de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul la Secției 16 Poliție, a declarat:
„Nu-mi mai amintesc pe ce dată, am fost chemat de adjunctul secției, împreună cu un coleg, ca să facem verificări cu privire la un proces-verbal. Era un proces-verbal de deplasare la un eveniment. Acolo se menționa că niște polițiști – nu se explica dacă erau de la Rutieră, de la secție, dacă erau polițiști locali – ar fi agresat persoanele pe care le-ați menționat dumneavoastră. Probabil că a sunat la 112 una dintre persoanele respective. Am mers să verificăm persoanele respective. Am ajuns la o adresă, iar ambele persoane erau în locuința respectivă.

Persoana mai în vârstă (Teodor Gheorghe -n.r., foto sus) ne-a deschis ușa. Cealaltă persoană (Ionuț Mihai Ghiorghe – n.r., foto jos) a venit la ușă pe coate și genunchi, spunând că nu poate să meargă, fiindcă a fost bătut, inclusiv la tălpi (detalii și imagini, în postarea de mai jos).

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fpermalink.php%3Fstory_fbid%3Dpfbid02AQjy7hPLz94ehcryhs7DUnBfg1j5whf4ssVWYXFRzStPa4DXWWs2SeNm5HWdAVPil%26id%3D100009703067076&show_text=true&width=500

A spus că a fost bătut de polițiști, însă nu știa de unde erau, ci doar că purtau geci reflectorizante. Nu am sunat la Salvare. Nu mi-a spus că are nevoie de ajutor medical. Era la vreo două zile, dacă nu mă înșel (de la agresiune – n.r.). Nu îmi amintesc dacă au spus că ar fi fost la spital”, a declarat judiciaristul de la Secția 16.
Deși ar fi trebuit să anunțe imediat Parchetul, polițistul a refuzat să deschidă un dosar penal și a făcut o investigație ilegală, la cererea șefului.

I-a dus pe bărbații torturați fix în ograda bătăușilor

„Nu îmi amintesc exact, dar parcă am mers cu ei la sediul secției, de unde am luat criminalistul, după care să facem cercetarea, să indice locul exact unde s-a întâmplat. Am mers pe Calea Șerban Vodă, numărul 286, dacă nu mă înșel, ne-au indicat locul de unde au fost interceptați și introduși în mașină. Cel mai în vârstă (Teodor Gheorghe – n.r.) ne-a indicat așa-zisul traseu, unde l-au abandonat, undeva în zona Zețari. Tot el a spus că a fost introdus în autospecială și i s-a dat cu spray lacrimogen. După aceea am mers pe traseul celui de-al doilea (Ionuț Mihai Ghiorghe – n.r.), undeva pe un câmp”, a continuat polițistul de la Investigații Criminale – Secția 16.
Polițist care, după trei ani, își amintea numărul imobilului în fața căruia s-a petrecut totul (Calea Șerban Vodă, numărul 286), dar nu își mai amintea clar dacă le-a dus pe victimele torturate de polițiștii de la Secția 16 fix în gura lupului.

Situație halucinantă

Anchetatorul plătit din bani publici ca să prindă infractori a susținut că investigația lui era foarte importantă, deoarece locul agresiunii era la granița dintre secții și doar așa putea elucida cine făcea filtru la Eroii Revoluției în noaptea cu pricina. De parcă mii de polițiști de la cele trei secții patrulau haotic fix în momentul agresiunii, fără a anunța superiorii și fără a respecta un plan de serviciu.
„Adjunctul secției ne-a pus să verificăm despre ce polițiști este vorba, pentru că acolo de unde au fost luați ei este limita a trei secții: 24, 16 și 18”, a susținut judiciaristul.
Apropiații victimelor cred, însă, că scopul „anchetei” a fost altul: intimidarea și hărțuirea acestora.
Întrebat de judecătoare dacă nu exista un plan de acțiune în care să se specifice cine executa misiune în acea seară, în acel loc, polițistul a susținut că el n-are de unde să cunoască aceste aspecte. Deși, dacă ar fi vrut să afle adevărul, acesta era primul pas pe care ar fi trebuit să-l facă, în investigația sa: să-l întrebe pe șeful care l-a pus să facă ancheta cu iz de abuz cine era de serviciu în noaptea respectivă. Și să ridice înregistrările camerelor de supraveghere de la Eroii Revoluției, care au surprins evenimentul.

„Greșeli” pe bandă rulantă

Polițistul a declarat că cei doi bărbați erau lucizi, nu păreau să fi consumat alcool sau droguri și că au povestit cu lux de amănunte cum s-a petrecut totul. „Cel mai tânăr mergea foarte greu, ajutat de celălalt”, a afirmat polițistul care, însă, la momentul respectiv, n-a catadicsit să cheme vreo ambulanță, pentru a-l ajuta pe bărbatul căruia acum îi plânge de milă la tribunal.
Faptul că scopul polițiștilor de la Secția 16, în frunte cu șeful lor, nu era acela de aflare a adevărului, ci cu totul altul, este demonstrat de declarațiile de mai jos, în care judiciaristul recunoaște că nu a sesizat Parchetul, deși luase la cunoștință de comiterea unor infracțiuni. Toate datele strânse în timpul anchetei cu iz ilegal au fost pasate șefului, apoi celor de la Control Intern.

„După ce am făcut verificările, au fost aduși la secție și le-am luat declarații. Eu i-am luat declarația celui mai în vârstă, iar colegul meu, dacă îmi aduc bine aminte, celui mai tânăr. După ce am terminat cercetarea, toată documentația – nu știu să vă zic… Eu doar am luat declarația… Bănuiesc că colegul meu a mers cu toată documentația – declarațiile celor doi și procesul-verbal de cercetare, procesul-verbal din seara respectivă – probabil că i l-a dus domnului adjunct, care a pus o rezoluție pe el. Nu știu să vă zic mai mult”.
Întrebat dacă așa procedează de obicei și se duc în toate dosarele după victime acasă, pentru a le chestiona, martorul a afirmat că acesta era un caz special, deoarece suspecții erau polițiști. „Am aflat că era vorba despre colegii de la Secția 16 la câteva zile (peste cele „vreo două zile”, când a efectuat ancheta – n.r.), nu știu să spun exact”, a susținut martorul, sub jurământ.

În condițiile în care polițistul care încă lucrează ca judiciarist la Poliția Capitalei susține că l-a audiat pe Ionuț-Mihai Ghiorghe „la vreo două zile după eveniment” (eveniment din data de 01.09.2020) și a aflat „la câteva zile după anchetă că autorii erau colegii lui”, victima agresiunii posta, pe 3 septembrie 2020, ora 13:11, că autorii sunt polițiștii de la Secția 16. Acest martor încă este polițist și nu este acuzat de mărturie mincinoasă sau de favorizarea infractorilor. Și va încasa pensie specială, din banii noștri.


Întrebat dacă a sesizat Parchetul, dat fiind faptul că era vorba de o infracțiune, polițistul a susținut că nu era treaba lui să facă asta și că, de obicei, Parchetul era sesizat de șeful secției sau de adjunctul acestuia.
„Nu era treaba mea. Știu că acel dosar a ajuns la Control Intern, la Sectorul 4”, a declarat judiciaristul.
Întrebat încă o dată dacă, în calitate de polițist judiciar, a anunțat vreun procuror cu privire la infracțiunile pe care le constatase, individul care încă lucrează în Poliția Capitalei a susținut că n-a anunțat Parchetul, fiindcă nu știa exact cine sunt polițiștii torționari. De parcă, atâta timp cât toți suntem egali în fața legii, ar fi contat de la ce secție sunt torționarii!
Însă, pentru ei, conta! Probabil, ca să știe cum să rezolve dosarul.
În acest context, judecătoarea i-a explicat că, dacă procurorul ar fi fost sesizat, așa cum prevede legea, acesta putea dispune prelevarea unor probe de la locul faptei, înainte ca acestea să fie distruse, iar tot procurorul era acela care, eventual, putea clasa dosarul, dacă cele reclamate de bărbați nu se confirmau.
Și, pentru ca tacâmul să fie complet, individul a recunoscut și că nu a ridicat înregistrărle camerelor de supraveghere, deși știa că evenimentul a fost surprins de acestea. S-a mulțumit să precizeze în procesul-verbal doar că respectivele camere există.
Asta, deși simpla vizionare a imaginilor putea elucida enigma sa: cine erau polițiștii torționari!

Intervenții la nivel înalt și campanii de presă, pentru salvarea torționarilor

În timp ce colegii torționarilor făceau anchete ilegale, fără a anunța Parchetul, polițiștii bătăuși încercau să mușamalizeze faptele oribile. Din documentele depuse la dosar rezultă că interlopii cu epoleți au încercat să influențeze martori, au dat telefoane pe la șefii din Poliția Română, au apelat la interlopi ca să convingă victimele să-și retragă plângerile, au elaborat un plan clar, pe care să îl urmeze cu toții, au obținut ilegal probe din dosar, au determinat jurnaliști să nu publice materiale despre oamenii răpiți și torturați și au apelat la nume sonore din mass-media, pentru organizarea unor campanii de denigrare a celor care erau împotriva lor: procurori, polițiști, jurnaliști, martori, alte victime etc. Ca o adevărată mafie.

Intervenție de tip mafiot, marca „Circa 16”

Potrivit anchetatorilor, în 2020, „Șeicaru Viorel-Constantin (foto sus), Lupu Răzvan-Viorel, Radu-Mihai Patrik-Alexandru, Nine Dorin, Dăogaru George-Alexandru, Stancu Elisabeta-Valentina (foto jos), agenți de poliție în cadrul Secției 16 Poliție București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având asupra lor armamentul din dotarea Poliției Române (spray iritant lacrimogen, tomfă, pistol, cartușe), l-au lipsit în mod ilegal de libertate pe Ghiorghe Mihai Ionuț în intervalul aproximativ 01.45 – 02.30. (…) Ghiorghe Mihai Ionuț a fost introdus încătușat în autospeciala de poliție marca Dacia Logan MAI , condusă în seara respectivă de către ag. Lupu Viorel Răzvan.

Apoi agentul șef Șeicaru Viorel, a deschis portiera stângă a mașinii și i-a pulverizat spray lacrimogen în direcția feței, după care a închis portiera autoturismului, lăsându-l singur în mașină, cu geamurile ridicate.
După aproximativ 5 minute, în mașină s-au urcat agenții Lupu Viorel Răzvan (la volan), Dăogaru George Alexandru și Radu Mihai Patrik (aceștia din urmă de-o parte și de alta a persoanei vătămate), plecând împreună de la fața locului.
Totodată, agenții Șeicaru Viorel Constantin, Stancu Elisabeta Valentina, Turcu Beatrice Alexandra și Nine Dorin (foto jos) s-au urcat fiecare în autospecialele ce le fuseseră repartizate în cadrul raporturilor de serviciu (mai exact agenții Șeicaru și Stancu în auto VW Polo MAI, iar agenții Turcu și Nine în auto Dacia Logan MAI ) și i-au însoțit pe colegii lor în autospeciala cărora fusese introdus Ghiorghe Mihai Ionuț”.

Conform procurorilor, „împreună cu agenții enumerați anterior, l-a transportat pe Ghiorghe Mihai Ionut încătușat și împotriva voinței acestuia pe un teren viran situat la periferia mun. București (din zona străzii Drumul Dealul Armanului, sector 4) unde, ulterior, l-a abandonat. (…) În data de 01.09.2020, în jurul orelor 01.45 – 02.30, în calitate de agenți în cadrul DGPMB Secția 16 Poliție – Biroul de Ordine Publică, aflându-se astfel în exercitarea funcției ce implică exercițiul autorității de stat, Șeicaru Viorel-Constantin, Lupu Răzvan-Viorel, Radu-Mihai Patrik-Alexandru, Nine Dorin, Dăogaru George-Alexandru, Stancu Elisabeta-Valentina i-au provocat persoanei vătămate Ghiorghe Mihai Ionuț puternice suferințe fizice și psihice, în scopul pedepsirii acesteia pentru reproșurile adresate cu privire la nepurtarea de către agenții de poliție a măștilor de protecție în contextul epidemiologie SARS-COV2”.

Aceste scene, descrise de anchetatori, au fost surprinse de camere de supraveghere care au înregistrat și incidentul de la ora 22.30: „Referitor la inculpata Gogoașe Irina s-a apreciat că în data de 01.09.2020, în calitate de agent în cadrul DGPMB Secția 16 Poliție – Biroul de Ordine Publică, împreună cu agentul …, având asupra lor armamentul din dotarea Poliției Române (spray iritant lacrimogen, tonfă, pistol, cătușe), l-a lipsit în mod ilegal de libertate pe Gheorghe Teodor Nicolae în intervalul aproximativ 01.45 – 02.00. Concret, după încătușarea nelegală a lui Gheorghe Teodor Nicolae, l-a lăsat închis pe acesta întins pe burtă peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate a autospecialei ce îi fusese repartizată în cadrul raporturilor de serviciu. Ulterior, urmată îndeaproape de agentul… , l-a transportat cu aceeași autospecială pe Gheorghe Teodor Nicolae în zona Zețari din București, sectorul 5, unde l-a descătușat și abandonat pe o stradă întunecată”.

Conform anchetatorilor, „în continuare, Șeicaru Viorel, Lupu Viorel Răzvan, Radu Mihai Patrik, Dăogaru George Alexandru și Nine Dorin l-au întins pe pământ în poziția decubit dorsal și au început să îl lovească cu tonfele și cu bocancii, timp în care Stancu Elisabeta Valentina a rămas lângă una dintre autospecialele de poliție”.

Potrivit procurorilor, Mihai lonuț Ghiorghe a declarat: „Mă loveau peste corp, în zona coastelor, a mâinilor, a degetelor de la mâini și a picioarelor. Toți agenții care mă loveau erau bărbați. Unul dintre polițiștii cei tineri mi-au scos adidașii, după care agenții m-au lovit cu tomfele peste tălpi. Eu le ceream să înceteze, iar polițistul mai în vârstă mi-a replicat că dacă nu îmi cer scuze, nu se vor opri. Eu am întrebat atunci pentru ce să îmi cer scuze. Rețin că m-au întors și pe burtă, continuând să mă lovească și, la un moment dat, mi-au scos cătușele […] La un moment dat, pentru a se opri, mi-am cerut iertare de la polițiști, obligat practic de aceștia”. În continuare, Ghiorghe Mihai lonuț a detaliat că Șeicaru Viorel a urinat pe el, mai exact pe brațul său stâng și pe tricoul pe care îl purta, spunându-i în același timp: „Vezi, mă, ce poate să facă Poliția Română?”

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/marturia-incredibila-a-unui-politist-audiat-in-procesul-tortionarilor-de-la-sectia-16-ancheta-cu-parfum-de-omerta-318704.html

RECLAMĂ
Articolul precedentLovitură pentru Elena Merișoreanu! A fost trimis în judecată, deși cântăreață spera „să-și dovedească nevinovăția”
Articolul următorInterlopi celebri, în centrul unui scandal sângeros / Anchetatorii au făcut o descoperire șocantă