CFR Cluj s-a impus în fața lui FCU Craiova, scor 2-0, într-o partidă din runda cu numărul 11 din Superliga. După meci a avut loc un moment rar întâlnit, Paul Răducan (55 de ani) și Florin Drăgan (43 de ani), antrenorul principal și antrenorul secund al oltenilor, vorbeau despre meci în același timp.FCU Craiova a pierdut și la Cluj, cu CFR, 0-2, și a ajuns la 7 eșecuri în 11 etape de campionat. La finalul meciului, cei doi „locotenenți” ai lui Mititelu au ieșit în același timp să dea declarații, unul a mers la flash-interviu, iar celălalt la conferința de presă.
Paul Răducan, după CFR Cluj – FCU Craiova: „Totul parcă a fost împotriva noastră azi”
„Suntem supărați. Am dat mare atenție acestui joc și nu am crezut că nu obținem mai mult. Am primit două goluri în prima repriză, nu am reușit să marcăm.
Aveam nevoie de un gol ca să prindem puțină personalitate, puțin tupeu în joc. Nu am reușit însă să marcăm și am pierdut cele 3 puncte. Asta ne doare, că nu am reușit să marcăm.
Am avut 4-5 șuturi la poartă, pe poartă, dar toate au fost reținute de portar. Totul parcă a fost împotriva noastră azi”, a declarat Paul Răducan, la microfonul Digi Sport.
Florin Drăgan, după CFR Cluj – FCU Craiova: „Am făcut două greșeli la primul gol al lor”
La câțiva metri distanță, în cadrul conferinței de presă, Florin Dragu comenta și el eșecul.
„Am primit un gol foarte rapid. Avem fază fixă ofensivă, corner, și noi primim gol. Am făcut două greșeli legate la primul gol al lor. Am încercat să revenim, am avut ocazie unu la unu cu portarul prin Bahassa, dar am ratat și s-a făcut 2-0.
Am avut după aceea o ocazie prin Radu Negru și nu am înscris. Am ieșit bine din apărare, am controlat bine mijlocul terenului, am creat superioritate numerică.
Problema e că nu am reușit să marcăm, deși am avut vreo 6-7 șuturi, toate pe portar. Ne-am deschis și am avut probleme pe contraatac. Era normal, eram conduși cu 1-0 din minutul 3.
Am avut un joc bun între linii, dar în ultimii 20 de metri nu am fost bine, iar scorul s-a făcut 2-0. Dacă reușeam să marcăm cred că alta era soarta partidei.
Noi aducem foarte multe mingi în fața careului, venim cu centrări, tragem la poartă. Trebuie să fim mai inspirați, pentru că ocazii avem.
Am venit la Cluj cu gândul de a marca. Nu am reușit, ei au fost mai pragmatici. Au avut două-trei ocazii și au înscris, noi 6-7 și nu am făcut-o”, a precizat și Florin Drăgan, antrenor secund la FCU Craiova.
sursa:https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/paul-raducan-florin-dragan-cfr-cluj-fcu-craiova-superliga-713171.html