Acasă STIRI SPORTIVE Adrian Mititelu și-a anunțat retragerea de la FCU Craiova: „Gata, nu mă...

Adrian Mititelu și-a anunțat retragerea de la FCU Craiova: „Gata, nu mă mai vedeți!” » Cine preia clubul + primele mutări

328
0

Rapid s-a impus în deplasarea cu FCU Craiova, scor 5-3, în cel mai spectaculos meci al sezonului din Superligă. Finanțatorul Adrian Mititelu a transmis că se retrage din activitatea de conducere.Adrian Mititelu a anunțat că de săptămâna viitoare va angaja un președinte și un staff priceput, cu CV important, și că el nu se va mai implica la echipă. Fiul lui, Adrian Mititelu Jr., ar urma să coordoneze activitatea.

RECLAMĂ

Adrian Mititelu, mesaj radical după eșecul cu Rapid 

„Din nou am luat 4. Ah, 5 azi. Felicit echipa Rapid, azi a fost mai bună, a câștigat un meci pe merit. Au fost mai bine instruiți. Merită victoria, chiar dacă i-a ajutat puțin și arbitrajul. Dar nu mai contează, azi ne băteau orice am fi făcut noi. I-am simțit mai puternici azi. 

Noi avem cel mai bun atac, dar cel mai de cascadorii râsului în apărare. Lipsa lui Duarte e mai importantă decât am știut noi. Lipsa de instruire e evidentă, echipa asta a trăit un an din calitatea jucătorilor”, a spus Adrian Mititelu la „Fotbal Club” de la Digi Sport.

Apoi, patronul oltenilor a anunțat că vrea să se retragă: „Mi s-a făcut un mare bine în această seară. A fost ultima zi în care m-am implicat în fotbal ca manager. Am 40 de milioane de euro cheltuite, Tribuna 2 m-a înjurat la unison cu cei de la Rapid. Pe rapidiști îi înțeleg, dar pe cei din Craiova nu. 

Nu ei sunt motivul, dar a sosit momentul să mă retrag din această activitate. Am făcut lucruri bune, dar e momentul să dau clubul pe mâna unora care se pricep mai bine la fotbal”.

Adrian Mititelu: „Las clubul pe mâna unor profesioniști”

Adrian Mititelu a explicat în ce constă pasul în spate pe care îl face:

„Azi a fost ultima zi când eu mă mai implic în activitatea echipei. Eram foarte preocupat de tot ce se întâmplă, de curățenia de la bază, de tot. Mi-am făcut datoria, sunt 20 de ani. Clubul îl vom da pe mâna unor profesioniștii, pe mine nu mă veți mai vedea. Fiul meu m-a convins să fac pasul ăsta. De asta și anunț decizia, ca să nu mai pot reveni. Am o vârstă, nu vreau să mai stau stresat.

Săptămâna viitoare vom angaja un președinte, un antrenor cu tot staff-ul lui. Un antrenor care a mai câștigat ceva, un președinte care a mai câștigat ceva. Vor răspunde în fața acționarilor, în fața copiilor mei. 

Toată echipa va fi condusă de fiul meu. Eu rămân un fost acționar și un suporter. O să sufăr în continuare, dar nu mă mai implic. Fac un infarct, risc ceva, nu are rost!”, a explicat Mititelu. 

sursa:https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/adrian-mititelu-anunt-soc-dupa-fcu-craiova-rapid-a-709114.html

RECLAMĂ
Articolul precedentGino Iorgulescu și fiul său, din nou ținta unui mesaj afișat de ultrașii români: „Omori oameni șofând drogat, banii rezolvă orice problemă…”
Articolul următorCele două nume grele cu care Mititelu vrea să dea lovitura la FCU Craiova