Acasă Stiri ”Umilea pacienții, îi lovea peste mâini” | Imagini exclusive din azilul „Armonia”...

”Umilea pacienții, îi lovea peste mâini” | Imagini exclusive din azilul „Armonia” din Ilfov, închis de DIICOT

316
0

Echipa Antena 3 CNN a mers într-unul din Căminele Groazei din Ilfov. Iată cum arată centrul „Armonia”, acolo unde, potrivit anchetei, seniorii erau înfometați şi bătuți.Vorbim despre azilul „Armonia” din comuna Afumați, care era gestionat de Ștefan Godei, cel care este în arest preventiv pentru 30 de zile. Procurorii DIICOT au ridicat sigiliul şi au permis proprietarului să intre în această clădire.

RECLAMĂ

„Deci așa arată holul, aici cred că s-a desfăcut vreun frigider, ceva… că miroase foarte urât”, spune proprietarul clădirii care a dat-o în folosință lui Ștefan Godei.

Acesta a precizat că venea în vizite neanunțate, iar în azil ar fi fost cazați aproximativ 100 de vârstnici. 

În imagini se observă podeaua care nu a mai fost spălată de mult timp, mâncare stricată în frigidere, unele din ele fiind scoase din priză, mobilier deteriorat şi muşte moarte prin baie şi camere.

În frigiderele marcate cu mesajul „frigider personal” erau iaurturi începute şi mucegăite şi câteva produse aproape de data de expirare.Potrivit programului de funcționare vârstnicii aveau trei mese pe zi şi două gustări, însă multe din produsele menționate în meniu nu se găseau în stoc.  
Reamintim că potrivit anchetei, mesele bunicilor erau proporționate, pentru că nu aveau suficientă mâncare nici măcar pentru trei mese pe zi.
Întrebat care a fost scopul acestei clădiri proprietarul a spus:
„Acum 25 de ani am cumpărat-o. Aveam un magazin în față. Cu fratele cu Godei, Daniel, m-am întâlnit o dată când mi-a spus că vrea să facă fațada şi eu să iau materiale şi el dă mâna de lucru”, a spus proprietarul clădirii care a menţionat că Godei a primit încă o parte din proprietate pe care a făcut nişte alei betonate.”Umilea pacienții, îi lovea peste mâini” | Imagini exclusive din azilul "Armonia" din Ilfov, închis de DIICOT 847257”Umilea pacienții, îi lovea peste mâini” | Imagini exclusive din azilul "Armonia" din Ilfov, închis de DIICOT 847255Martorul sub acoperire care a dat în vileag ororile din Căminele Croazei: „Umilea pacienții prin organizarea unor activități violente”
Procurorii DIICOT au fost ajutați de un martor sub acoperire, angajat al azilului ”Armonia”, pentru a scoate la lumină atrocitățile comise în centrul pentru bătrâni și persoane cu dizabilități.
Colaboratorul, cu numele fictiv ”Dragoș Teodorescu”, a purtat echipamente de înregistrare și a dat detalii importante despre practicile nelegale ale angajaților lui Godei.
”Pacienta Nicoleta și încă o pacientă pe care aș putea să o recunosc după fotografii, prestau activități de debarasare, curățenie, spălat vase și rufe, schimbat scutecele doamnei de 70 de ani. Cele două făceau toate activitățile care trebuiau făcute de angajați.
Alina și Sandu coordonau munca celor două și nu făceau nimic. Atât Alina, cât și Sandu erau agresivi cu beneficiarii. Pot relata cu Alina i-a dat o palmă lui Andrei, care furase o clătită și aceasta l-a urmărit pe Andrei și țipa la el.


Sandu umilea pacienții prin organizarea unor activități destul de violente, pe care el le considera jocuri, respectiv că îi lovea peste mâini”, se precizează în referatul DIICOT.
Zeci de înregistrări de la dosar au fost realizate de colaboratorul DIICOT din interiorul centrului.

SURSA:https://www.antena3.ro/emisiuni/decisiv/imagini-caminele-groazei-armonia-fumati-inchis-de-procurori-680617.html

RECLAMĂ
Articolul precedentSuma fabuloasă plătită de urgență de Rotaru la Universitatea Craiova
Articolul următorAdrian Mititelu recunoaște, oficial, că Mihai Rotaru i-a cerut să facă o singură echipă la Craiova: „L-a sunat pe fiul meu să facem fuziune!”