Acasă Monden Elena Merișoreanu, pe mâna medicului estetician! Ce intervenție și-a făcut, de fapt,...

Elena Merișoreanu, pe mâna medicului estetician! Ce intervenție și-a făcut, de fapt, cântăreața: ”Știi cum e, suferă baba la frumusețe”

319
0

Elena Merișoreanu a ajuns din nou pe mâna medicilor, dar de această dată a celor specializați în estetică. Cântăreața de muzică populară și-a făcut recent o intervenție pe care aceasta o consideră necesară. Interpreta în vârstă de 75 de ani ne-a oferit în exclusivitate primele declarații și susține că dacă în tinerețe nu a apelat la ajutorul operațiilor estetice, așa cum au făcut alte colege de-ale sale, acum chiar a trebuit să apeleze la ajutorul medicilor.

RECLAMĂ

Elena Merișoreanu e una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi, iar de ani de zile se află în atenția publicului. Cum atunci când ești persoană cunoscută trebuie sa ții foarte mult și la imaginea ta, Elena Merișoreanu e foarte atentă la aspectul său fizic. Cu toate că a trecut de vârsta de 75 de ani, marea cântăreața vrea să aibă mereu un ten tânăr, așa că nu ascunde atunci când apelează la medicii esteticieni pentru mici retușuri.

Recent, artista a mers într-o clinică de înfrumusețare, acolo unde și-a făcut un liftingul facial cu fire resorbabile, o intervenție nechirurgicală și nedureroasă, așa cum ne-a povestit Elena Merișoreanu.

„A fost extraordinar, nu se vede, e ceva superb. Se fac altele la 20 de ani și să nu mă fac eu, trecută de 70 de ani. Nu am avut dureri, au o cremă anestezică, nu m-a durut deloc. Vreau să spun că eu nu știu ce e aia frică, simți doar o înțepătură, dar știi cum e, suferă baba la frumusețe.
A fost foarte bine, mi-a plăcut”, a spus Elena Merișoreanu, în exclusiviste pentru Spynews.ro.

Artista ne-a explicat și în ce constă introducerea acelor fire în față, mai precis, firele ridică pielea lăsată în zona gușii.

„Firele alea ridică partea de la gușă, eu operații estetice nu fac, botox în buze în niciun caz că sunt buzată din naștere. Mi-am făcut la colțurile gurii, mi-am făcut la frunte și acesta cu firele”, ne-a mai spus artista.

Ce ritual de înfrumusețare are Elena Merișoreanu

Elena Merișoreanu nu apelează des la mâna specialiștilor, ci doar o dată pe an, așa cum ne-a precizat cântăreața. Ea susține că in rest se bucură de un ten foarte sănătos și deseori a primit multe aprecieri legate de acest aspect.

Cântăreața de muzică populară ne-a povestit că aplică o singura cremă pe față încă de la vârsta de 16 ani, de când a intrat în lumea muzicii populare, fiind vorba despre o cremă românească. Elena Merișoreanu spune că restul cremelor nu-i fac deloc bine tenului său.

„În afară de faptul că îmi fac la câte un an de zile un filler, asta cu firele băgate la gușă nu mi-am făcut până acum, dar sunt foarte mulțumită. Eu de când mă știu, de când am venit în București, la 16 ani, mă dau cu cremă românească pe față. Orice altă cremă aș pune sunt alergică, mi se fac bube. De crema asta românească nu m-am dezlipit de atâția ani, toți îmi zic că am un ten foarte frumos. În general foarte multe colege de-ale mele și-au făcut operații, nu așa, dar nu vor să spună”, a mai spus Elena Merișoreanu.

În ceea ce privesc operațiile estetice, Elena Merișoreanu nu are niciuna, însă nici nu e împotriva lor și susține că fiecare e liber să facă ce vrea, atâta timp cât se simte bine și e mulțumit de rezultatul final.

„Fiecare are opțiunea lui, dacă cineva nu se simte bine și vrea să arate bine, de ce să nu-și facă operație estetică, n-am nimic împotriva celor care își fac. Chiar sunt bucuroasă că se ocupă de imaginea lor. Eu am rămas uimită la clinica asta unde am fost de cât tineret am văzut. Toate vin să-și facă mici retușuri, frumos din partea lor, uite că se ocupă de imaginea lor, le admir pe cele care fac, pentru că fiecare poate are un defect”, a mai zis artista.

Cântăreața susține că atunci când ești persona publică, cei de acasă vor să te vadă în cea mai bună formă, astfel că e important să ai grijă de tine.

„Eu în tinerețe nu mi-am făcut în viața mea așa ceva, dar acum trebuie, mai am câte o filmare, mai am câte un spectacol, vor să ne vadă frumoase. Pe noi publicul și media ne ține în viață și trebuie să arătăm bine” a mai spus Elena Merișoreanu pentru Spynews.ro.

sursa:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/exclusiv-elena-merisoreanu-pe-mana-medicului-estetician-ce-interventie-sia-facut-de-fapt-cantareata-stii-cum-e-sufera-baba-la-frumusete-291711.html

RECLAMĂ
Articolul precedentUn român a distrus mai multe săli de operație după ce a fost internat într-un spital din Italia
Articolul următorCristian Boureanu, visul oricărei femei! Ce face afaceristul și restul bărbaților nu prea… Imagini care arată că se poate