Realitatea e mult mai tristă decât ce vedeți la televizor, scrie polițiștul Marian Godină, după ce scene de o violenţă extremă au fost filmate acolo chiar de poliţiştii care au intervenit pentru a aplana conflictul izbucnit între două familii rivale.
- Marian Godină spune că realitatea de la Gârcini e mult mai tristă decât ce se vede la televizor
- Scene de o violenţă extremă au fost filmate acolo, în timpul unui scandal izbucnit între două familii rivale
Marian Godină scrie că la Gârcini e o lume aparte și că acolo ”să patrulezi cu geamurile deschise e ca și cum ai accepta să-ți iei o piatră în față”.
”Ca polițist în Săcele, viața te învață să respecți niște reguli pe care înainte nu le știai”, a scris Marian Godină.
Godină descrie cartierul Gârcini ca fiind unul populat cu oameni extrem de săraci însă cu o particularitate aparte: media de vârstă este de 22 de ani.
”71% dintre localnici sunt tineri cu vârste sub 30 de ani și numai 4,5% au vârste înaintate, de peste 60 de ani. Numărul scăzut al persoanelor cu vârste înaintate ar putea fi și un indicator al sănătății precare”, a scris Marian Godină.
Redăm mai jos, integral, postarea făcută de Marian Godină pe pagina de Facebook:
Despre Gârcini
Gârciniul este un cartier al Municipiului Săcele, foarte aproape de Brașov, fiind cea mai mare comunitate compactă de rromi din țară, după unele surse chiar din Europa de Est.
Media de vârstă în Gârcini este de 22 de ani. 71% dintre localnici sunt tineri cu vârste sub 30 de ani și numai 4,5% au vârste înaintate, de peste 60 de ani. Numărul scăzut al persoanelor cu vârste înaintate ar putea fi și un indicator al sănătății precare.
Peste 60% dintre femeile din acest cartier au dat naştere unui copil înaintea împlinirii vârstei de 18 ani.
Pe de altă parte, peste jumătate din cei care locuiesc în Gârcini, respectiv 52,2% sunt minori, cu vârste între 0 și 17 ani.
Cei care circulă pe DN1A trec prin acest cartier, dar imaginile greu de privit de la drumul principal reprezintă poate nici 5% din ce e acolo cu adevărat. Dacă vrei să vezi Gârciniul trebuie să intri pe ulițele laterale, pe partea dreaptă cum mergi dinspre Brașov spre Cheia sau, dacă vrei senzații și mai tari, pe partea stângă.
Doar că o astfel de vizită nu ai cum să o faci pentru că șansele să ieși de acolo întreg sunt foarte mici. Nici ambulanțele nu prea intră neînsoțite de poliție.
Ca polițist în Săcele, viața te învață să respecți niște reguli pe care înainte nu le știai. Să patrulezi acolo cu geamurile deschise e ca și cum ai accepta să-ți iei o piatră în față.
La perchezițiile pe care la facem acolo, dimineața devreme ne prinde cu duba pe vreo uliță strâmtă cât să circulăm cu oglinzile rabatate pentru a încăpea pe drumul delimitat lateral de garduri înalte construite din uși de frigidere, capace rotunde de butoaie de tablă și orice alte obiecte găsite folositoare. Drumul plin de hârtoape cu apă și noroi clatină duba și ne face să ne întrebăm dacă mai ieșim de acolo.
Nu-mi amintesc să fi sărit vreodată un gard acolo. Multe case nu au garduri, iar cele care au ar cădea sub greutatea noastră.
Când intru într-o astfel de curte, urmând să ridicăm vreo persoană urmărită sau pentru vreo percheziție, pe lângă câinii care latră spre noi, deși sunt atât de slabi încât nu cred că ar putea face ceva, atenția trebuie îndreptată și pe unde pășești. Curțile sunt adevărate terenuri minate, dar nu cu mine defensive, ci cu căcați. De câini și de om.
Pe drumul spre adresă, mi-am umezit deja cagula in dreptul nasului cu mostra de parfum pe care o port mereu la mine și care, atât cât persistă, îmi ajută ficatul să treacă peste mirosul din locuință.
Dorm câțiva pe pat, câțiva pe jos. Mirosul învinge parfumul destul de repede și îmi doresc să ies.
Niciun colț al încăperii nu trebuie lăsat necontrolat, așa că ligheanul pe care-l tragi de sub pat pentru a descoperi că e aproape plin de urină și fecale îl iei doar ca pe o surpriză neplăcută și treci mai departe.
În contrast cu toate astea, nu de puține ori s-a întâmplat să găsim acolo sume de bani pentru a căror numărare a necesitat destul de mult timp.
Pe drumul spre politie sau parchet, cu una sau două persoane ridicate, îmi scot parfumul și umezesc din nou cagula.
Am încercat de multe ori să nu-i judec, de multe ori m-am gândit că dacă te naști acolo nu ai nicio șansă și vei ajunge la fel.
Sunt dintre ei care muncesc, dar majoritatea trăiesc din alocații, ajutoare sociale și, de ce să nu o spun, din cerșit și furturi.
Nu pot să uit imaginea unui BMW Z3 furat si găsit acolo la una dintre razii, cu ceva ani în urmă.
Când întâlnesc copii, îmi place să intru în vorbă cu ei. Îi întreb dacă merg la școală, dacă învață, ce vor să devină. Îi întreb dacă vor să facem o poză, să aibă poze cu poliția, îi fac să se simtă importanți și să vadă în noi pe unii care nu le vor răul. La fel fac și alti colegi de-ai mei.
Copiii sunt încântați. Mi-a spus unul dintre ei că își dorește să devină jandarm ca să poată face ordine la el pe stradă.
De copiii de acolo îmi e milă, ei nu au vreo vină, dar, din păcate, sunt slabe șanse să se rupă de acele medii.
Realitatea e mult mai tristă decât ce vedeți la televizor, iar cauzele mult mai profunde și mai greu de înțeles.
Ajung acasă a doua zi și îmi scot uniforma din geantă. Georgiana strâmbă din nas și exclamă: iar ai fost în Gârcini.
P.S. Poza e făcută de mine anul trecut, la o percheziție în Gârcini.
Sursa: observatornews.ro
