Împlineşte 25 de ani şi visează la cadoul care i-ar putea schimba viaţa: să o cunoscă pe cea care i-a dat viaţă. Aurel a fost părăsit în maternitate, imediat după naştere, şi vrea să afle de la mama lui ce a împins-o să facă acest gest teribil.
Centrele de plasament de pe vremea comunismului erau insalubre, adevărate centre ale ororilor. Şi aşa au continuat să rămână şi după Revoluţie. Micuţii născuţi după anii 90 abandonaţi în spitale ajungeau să crească în condiţii inumane, singuri, uitaţi în pătuţuri. Aurel este unul dintre ei. S-a născut pe 11 februarie 1995 şi a fost părăsit după câteva ore de către mama lui. Un an şi 8 luni a crescut la orfelinat, după care a avut norocul să fie adoptat. Mâine împlineşte 25 de ani şi, deşi are o viaţă îndestulată şi o familie iubitoare, îşi doreşte cu ardoare să o cunoască pe femeia care i-a dat viaţă. A căutat-o la adresa care apare în actele de înfiere, dar nu a găsit-o, astfel că s-a gândit că cei mulţi de pe Facebook l-ar putea ajuta.
Aşa arăta Aurel când a fost infiat
Numele meu a fost Popescu Aurel şi de ceva timp sunt în căutarea familiei mele biologice. M-am născut pe data de 11 februarie 1995, dar nu ştiu unde exact deoarece mama, pe atunci numită Popescu Aurelia, a fost adusă împreună cu mine la 8 ore după naştere, la spitalul numărul 2 Craiova (aşa scrie în declaraţia de adop-ţie). Adresa dată la maternitate de mama mea este din Drobeta-Turnu Severin, Cartier Crişan, nr.45, bl.V3, sc1, ap 8, judeţul Mehedinţi. Dar Popescu Aurelia nu a fost niciodată identificată /găsită acolo. Am fost adoptat la 1 an şi 8 luni din Leagănul de copii din Craiova şi îmi doresc aşa de mult să aflu cine este mama şi rudele mele biologice. Vă rog foarte mult să mă ajutaţi cu acest demers. Apreciez enorm de mult toată susţinerea şi ajutorul fiecăruia dintre voi. Vă rog foarte mult să distribuiţi în număr cât mai mare până la găsirea mamei mele”, a postat tânărul pe pagina sa de socializare.
Între 1990 şi 1997, au fost daţi spre adop-ţie zeci de mii de copii orfani, mulţi dintre ei în familii din străinătate. Astfel că viaţa lor s-a schimbat pentru totdeauna. Şi în zilele noastre, 1.000 de copii sunt abandonaţi de mame, anual, în spitalele din România. Mulţi dintre ei sunt bolnavi şi ar avea nevoie de mângâierea celor care le-a dat viaţă. Pentru că au fost uitaţi în maternităţi sau secţii de pediatrie încă din primele zile de viaţă, ei au învăţat să spună mama sau tata asistentelor, medicilor sau voluntarilor, singurii care le aduc zâmbetul pe buze. Iar casa lor este salonul din spital. Anul trecut, erau 53.393 de micuţi în sistemul de protecţie, dintre aceştia, doar 3.149 sunt adoptabili.
Sursa: click
