Acasă VREMEA 22 decembrie, cea mai călduroasă zi de iarnă din ultimii 60 de...

22 decembrie, cea mai călduroasă zi de iarnă din ultimii 60 de ani. Vremea de Crăciun și Revelion

398
0

22 decembrie 2019 intră în istorie ca cea mai călduroasă zi de iarnă din ultimii 60 de ani. Au fost 20 de grade în Călăraşi, Cernavodă şi Feteşti. Am aflat de la meteorologi şi cum va fi de Crăciun. Vremea s-a schimbat atât de mult, încă trebuie să ne obişnuim ca sărbătorile de iarnă să fie fără zăpadă. Anotimpurile s-au decalat. Cel mai probabil, nici de Revelion nu va ninge.

RECLAMĂ

Solstiţiul de iarnă – sau debutul iernii astronomice – ne-a surprins cu soare şi temperaturi de primăvară, atât la malul mării, cât şi la munte. Au fost 19 grade duminică la Constanţa. Un pescar venit din Prahova a făcut şi o baie.

Iarna e aşteptată şi la munte. La Braşov au fost 16 grade la prânz şi vreme de drumeţie. Un aer tropical a adus recorduri de temperatură. La Cernavodă, Călăraşi şi Feteşti au fost 20 de grade, cele mai mari temperaturi înregistrate pe 22 decembrie, în ultimii 60 de ani.

În multe zone din ţară, temperaturile au fost şi cu 15-18 grade, peste normalul perioadei. Au fost 17 grade la Bucureşti şi Botoşani, 16 grade la Oradea şi 15 la Timişoara.

De duminică seară, până în ajunul Crăciunului, un ciclon mediteranean va aduce ploi, în special în Maramureş, Transilvania, Moldova şi Crişana. La munte, va ninge viscolit, iar o masă de aer mai rece intră în ţară din nord.

MIHAI TIMU, meteorolog ANM: În privința temperaturilor, se respecta practic tradiția ultimilor ani, în sensul că, în perioada Crăciunului, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât în mod obișnuit.

Estimările meteorologilor arată că, de Crăciun, temperaturile rămân ridicate pentru această perioadă. Maximele vor atinge 10 grade în vestul şi în sudul ţării, în timp ce în Maramureş şi în nordul Moldovei vor fi 4-5 grade şi lapoviţă. La malul mării va ploua şi vor fi 9 grade, iar în Bucureşti vor fi cel mult 10 grade şi nori. Vor avea parte de iarnă autentică doar cei care merg la munte.

Nici sfârşitul de an nu ne aduce zăpadă, deşi vremea se va răci uşor.

Maximele vor fi cuprinse între minus 4 şi 5 grade, aproape de cele normale pentru decembrie. Sunt posibile ninsori la munte, în Transilvania şi în nordul Moldovei. Luna decembrie a acestui an are toate şansele să fie printre cele mai călduroase din istorie.

sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentUn batran mort de beat a intrat cu masina in cladirea Primariei. O femeie insarcinata a ajuns la spital
Articolul următorCinci frăţiori din Bucovina au rămas fără mamă, de sărbători. Tânăra a murit la 35 de ani