Violul în grup comis asupra unui medic veterinar, care a fost ucis și incendiat, a provocat un val de proteste în India, unde sute de femei au ieșit pe străzi.
Potrivit The Guardian, femeia avea 26 de ani, iar cadavrul ei a fost găsit incendiat și aruncat sub un pod la marginea unui oraș. Potrivit unor înregistrări ale unor camere de supraveghere și potrivit declarațiilor unor martori, se pare că atacul ar fi fost premeditat.
Patru bărbați ar fi desumflat roțile scuterului victimei, după care au așteptat în apropiere și s-au oferit să o ajute. Apoi au târât-o în tufișuri, departe de drum, unde strigătele ei nu mai putea fi auzite în timp ce era violată.
Poliția bănuiește că femeia a fost sufocată, apoi corpul a fost pus într-un camion și dus într-un pasaj al unei autostrăzi, unde criminalii i-au dat foc și au fugit în jurul orei locale 2 noaptea.
Acest caz cutremurător a provocat repulsie în India, unde lumea l-a comparat cu alt caz violent, cel al violării și uciderii unei studente din New Delhi într-un autobuz, în 2012.
Sâmbătă, sute de femei au ieșit pe străzi pentru a protesta, cerând să se facă dreptate. Poliția a prins și arestat 4 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani: Mohammad Areef, Jollu Shiva, Jollu Naveen și Chintakunta Chennakeshavulu.
”Acuzații au consumat alcool și au observat victima când își parca vehiculul într-o piațetă, în jurul orei 18.00. Au pus la cale un plan, iar Naveen (unul dintre suspecți) i-a desumflat roțile scuterului. După ce femeia s-a întors, Areef a coborât din camion și i-a arătat roata. După ce s-au oferit să o ajute, Shiva i-a luat vehiculul sub pretextul că îl repară. Apoi, Areef, Naveen și Chennakeshavulu au luat victima cu forța și au dus-o într-un loc abandonat, unde au violat-o.” – a anunțat poliția.
India este considerată una dintre cele mai periculoase țări din lume pentru femei, potrivit unui studiu din 2018 realizat de Reuters, în condițiile în care peste 32.000 de cazuri de viol au fost raportate în 2017. Cu toate acestea, se bănuiește faptul că numărul acestor cazuri este mult mai mare.
Sursa: stirile protv