Un caz absolut șocant a dat peste cap autoritățile din Liverpool, Anglia. Un bărbat și-a lăsat propria soție să moară în chinuri groaznice, în timp ce el dădea volumul mai tare la televizor, pentru a nu-i auzi strigătele de durere.
Richard Wallach, un bărbat din Liverpool a șocat autoritățile. Acesta a recurs la un gest extrem și și-a lăsat propria soție bolnavă de cancer la sân să moară în chinuri groaznice. În tot acest timp, pentur a-i acoperi urletele de durere, bărbatul nu a făcut altceva decât să dea volumul mai tare la televizor.
Potrivit presei internaționale, Richard Wallach, în vârstă de 66 de ani a fost pus sub acuzație de omor prin imprudență. Soția lui a fost diagnosticată cu cancer la sân, iar medicii au trimis-o acasă pe promisiunea bărbatului, care le-a spus că va avea grijă de aceasta. Totul a luat, însă, o turnură șocantă în viața femeii.
Pentru că nu se mai putea mișca deloc, soția lui Richard Wallach depindea, în totalitate, de ajutorul bărbatului. Acesta însă a lăsat-o zile întregi nemișcată pe un fotoliu, în timp ce rănile pe care le avea s-au infectat, iar casa celor doi s-a transformat într-un adevărat focar de infecție, mai notează presa internațională.
Femeia a zăcut 19 zile în agonie și mizerie
Soția lui Richard Wallach a stat în condiții mizere timp de 19 zile, până când vecinii au simțit că este ceva în neregulă în casa celor doi și nu au mai putut să stea, din cauza mirosului puternic ce ieșea din locuința acestora. Au alertat imediat poliția, iar la fața locului a sosit și o echipă de medici care au rămas șocați de cele văzute!
Femeia a fost transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri, dar din păcate a murit. Potrivit datelor din anchetă, din cauza durerilor puternice pe care le avea, soția lui Richard Wallach striga încontinuu după ajutor, însă acesta masca urletele de durere, dând volumul mai tare la televizor. Pentru faptele sale, Richard Wallach a fost condamnat la ani buni de închisoare.
Sursa: Spynews