Acasă Stiri O româncă este printre cele mai căutate infractoare din Europa

O româncă este printre cele mai căutate infractoare din Europa

449
0

Reprezentanţii Europol au dat publicităţii o listă cu cele mai căutate infractoare din Europa, iar pe listă se află şi o româncă, Ildiko Enderle, de 43 de ani.

RECLAMĂ

Ildiko este acuzată de comiterea mai multor infracţiuni precum trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi formarea unei grupări infracţionale organizate.

Ildiko a obligat tinere să se prostitueze în Cehia

Conform Daily Mail, a acţionat în perioada 2003-2011, făcând parte dintr-o grupare de crimă organizată alcătuită din cel puţin nouă persoane.

Ildiko agăţa tinere, inclusiv minore, cu promisiunea găsirii unor joburi bine plătite în Germania.

Victimele ajungeau însă în Cehia, unde erau obligate să se prostitueze.

A fost condamnată în lipsă şi este căutată de mai mulţi ani.

Alături de Ildiko, pe lista celor mai căutate infractoare din Europa se mai află personaje precum Radina Stancheva Zecheva, din Bulgaria, condamnată la cinci ani de închisoare pentru fraudă, Elizabeth Dizon Honrada, acuzată de trafic de droguri în Olanda, Elisabeth Gertrude Skarits, pentru o fraudă de 4,3 milioane de euro comisă în Austria, Monika Rafaelova, pentru jefuirea a două bătrâne în Suedia, Hilde Van Acker, condamnată la închisoare pe viaţă în Belgia după ce a ucis un afacerist britanic, sau Adilet Shakirgazieva, membră a unei grupări specializate în spargerea de apartamente din Malta.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentEra la pescuit, pe un lac când a crezut că a dat lovitura vieții. Când a realizat ce a prins, a încremenit: „Era uriaș, nu am avut ce face, a trebuit să-i dau drumul pe uscat”
Articolul următorRomân acuzat de crimă, trimis după gratii nevinovat. Ucigașul este liber și acum