Alina a fost ucisă în Italia, în faţa bebeluşului ei. Criminalii, doi români, au primit condamnare la închisoare pe viaţă. Fetiţa de 11 luni a fost apoi abandonată de ucigaşi, plângând, lângă cadavrul tinerei mămici.
Tribunalul din Termini Imerese (Sicilia) a condamnat la închisoare pe viață pe cei doi tineri români care în octombrie 2017 au ucis-o pe Alina Elena Biță în casa acesteia din localitatea Cerda și în fața fetiței de numai 11 luni, relatează Giornale di Sicilia, citat de Rotalianul.
Pentru judecători, Paul Andrei Todirașcu (18 ani) și Florin Buzilă (19 ani) sunt cei care pe data de 9 octombrie 2017 au sugrumat-o pe Alina Elena Biță, în vârstă de 29 de ani.
Conform reconstituirii făcute de carabinieri, cei doi români, care erau verișorii soțului femeii, au mers în cursul dimineții în vizită la Alina cu scopul de a fura banii pe care aceasta îi avea în casă. Tânăra mamă era împreună cu fetița ei de numai 11 luni, în timp ce soțul se afla la muncă, pe câmp.
În timpul vizitei celor doi verișori, Alina l-a surprins pe unul dintre ei în timp ce căuta banii în dormitorul locuinței și atunci a înțeles probabil intențiile celor doi. A început o ceartă în urma căreia femeia a fost sugrumată în fața fetiței care plângea în pătuț.
Probele recoltate, interogatoriile, analizele imaginilor înregistrate de camerele de luat vederi din zonă, precum și faptul că sub unghiile victimei s-au găsit urme ale ADN-ului lui Todirașcu, au dus la condamnarea pe viață a celor doi români. Inculpații, timp de 8 luni au negat crima până când, la 30 aprilie, în timpul primului proces în fața judecătorilor, Andrei Todirașcu a mărturisit fapta.
„Eu am ucis-o pe Alina. M-am aruncat peste ea, strângându-i gâtul cu toată puterea mea.”, a recunoscut Todirașcu. Cu el a fost prezent Florin Buzilă care, după declarațiile lui Todirașcu, o ținea pe Alina în timp ce celălat o sugruma. Apoi au fugit cu puținii bani pe care i-au găsit în casă și câteva bijuterii ale victimei.
Vecinii au fost alertați de plânsul continuu al fetiței și au bătut la ușa conaționalei noastre. Neprimind niciun răspuns l-au sunat pe soțul femeii, care lucra pe câmpurile de lângă Cerda și au chemat carabinierii. Bărbatul a fost primul care a ajuns acasă, a deschis ușa și jos, pe podeaua dormitorului, a descoperit trupul Alinei care zăcea moartă, cu fața la pământ. Alături de femeie, fetița plângea din interiorul pătuțului ei și cel mai probabil a asistat la agresiunea care a avut loc împotriva mamei sale.
Sursa; observator