12 persoane, între care trei români, au fost rănite într-un atac teribil, la Aubervilliers (Seine-Saint-Denis), după ce un restaurantul românesc Transilvania a fost incendiat de trei persoane. Atacatorii au aruncat cu grenade lacrimogene şi au turnat benzină peste tot, apoi au dat foc.
Potrivit unui comunicat al ministerului Afacerilor Externe, doi dintre cei trei români sunt în stare gravă, cu slabe şanse de supravieţuire.
Lidia este una dintre ele. Are 23 de ani, este din Rodna, Bistriţa-Năsăud, şi lucra la barul restaurantului. A avut ghinionul să se afle în timpul serviciului în momentul atacului cu cocktail Molotov.
Fata a fost operată, însă are arsuri pe 85% din suprafaţa corpului, iar şansele de supravieţuire sunt foarte mici.
Iuliana, patroana restaurantului Transilvania este în stare de şoc, în urma atacului de duminică.
„Au dat foc. Au turnat benzină pe fete, pe bar, peste tot şi au dat foc. Acum mă duc la spital, sunt într-o situaţie foarte gravă”, a declarat femeia pentru Observator.
Patroala restaurantului a spus că în stare gravă se mai află şi cealaltă fată care lucra la bar, Dominica, de 21 de ani, din Republica Moldova.
Iuliana a mărturisit că nu ar avea probleme cu nimeni în zonă şi nu ştie ce anume a dus la comiterea acestui act criminal.
Autorii de origine araba, trei la număr, au intrat mascaţi în local, au aprins sticle cu cocktail Molotiv şi au stropit cu benzină.
Sursa: reporteronline