Acasă Stiri Bebeluş de 7 luni lovit cu pumnul în cap de tată, care...

Bebeluş de 7 luni lovit cu pumnul în cap de tată, care se certa cu mama copilului, în Argeş

1384
0

Un tânăr din Argeş şi-a ieşit din minţi în timp ce se certa cu iubita sa, iar bebeluşul a început să plângă, moment în care bărbatul l-a lovit cu pumnul în cap. Femeia a sunat imediat la Poliţie şi a fugit cu copilul la spital.

RECLAMĂ

Bărbatul a fost arestat, medicii constatând că viaţa bebeluşului a fost pusă în pericol. Micuţul a suferit un traumatism cranian şi facial dreapta, în urma loviturii.

Bebeluş de 7 luni lovit cu pumnul în cap de tată, la Argeş

Poliţiştii serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au pus în executare un mandat de reţinere pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore faţă de un bărbat din Poiana Lacului, bănuit de tentativă la infracţiunea de omor. Prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, individul a fost arestat pentru 30 de zile. Din cercetări a rezultat că, în ziua de 15 septembrie, individul l-ar fi lovit pe fiul concubinei sale, în vârstă de numai şapte luni, informează ziarulargesul.ro.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul se afla la un grătar, cu nişte vecini, împreună cu concubina sa. Pe fondul alcoolului şi geloziei, s-ar fi luat la ceartă cu femeia, iar cearta a continuat şi acasă, unde furia bărbatului s-a revărsat şi asupra băieţelului de şapte luni, pe care l-a lovit în cap.

Femeia a fugit într-un suflet cu copilul la spitalul de pediatrie, unde medicii au stabilit că bebeluşul avea traumatism cranian şi facial dreapta. S-a constatat că rănile îi puteau pune în primejdie viaţa copilului, aşa că tatăl a fost arestat sub acuzaţia de tentativă de omor.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentCraioveancă răpită și obligată să se prostitueze. Fata a reușit să fugă și să anunțe autoritățile înainte să fie dusă în Germania „la produs”. Doljeanul este reținut pentru trafic de persoane și lovire
Articolul următorTânăra din Sibiu care şi-a ucis tatăl cu zeci de lovituri de cuţit nu va face puşcărie, pentru că nu a avut discernământ