La marginea judeţului Ialomiţa, într-un sat de oameni gospodari, Flavius Banu Mardale, un băieţel de 11 ani, a reuşit să desluşească tainele făuririi opincilor de la bunica sa. Meştereşte atât de bine opincile, încât a ajuns Olimpiada naţională de meşteşuguri populare de la Sibiu.Opincile ţărăneşti ies din mâinile pricepute ale lui Flavius Banu Mardale în câteva ore. Supravegheat îndeaproate de bunica sa, Ana Cloşcă Banu, învăţătoare în sat, băiatul croieşte numaidecât încălţările.
Pasionat de lucrul manual şi de dragostea pentru tradiţiile româneşti, Flavius este mândru de ceea ce realizează. Iarna meştereşte ore întregi în bucătărie, iar vara, afară.
„Şi-ar dorit de mic să facă asta. În urmă cu patru ani a văzut un meşter opincar la un târg la Bran, într-una din vacanţele noastre. Afost atât de fascinat încât m-a convins să-l învăţ să creeze opinci. La început a fost mai greu, era mai mic, puţin neîndemânatic, dar uşor-uşor s-a perfecţionat. În rest, este un copil absolut ca toţi ceilalţi. Se joacă, aleargă, bate mingea, merge cu bicicleta, dar este foarte serios când vine vorba despre muncă şi învăţătură. Este un copil bun şi sper să ducă mai departe acest meşteşug pe cale de dispariţie. La noi în sat nu mai există nimeni care să-l practice“, spune Ana Banu.
De alfel, femeia l-a crescut pe Flavius de la vârsta de două luni, iar la şcoală, în clasele primare, tot ea l-a instruit. I-a fost elev. „La şcoala eram «doamna», acasă «Ani», pentru că aşa îmi spune el“. Învăţătoarea Ana, sufletul satului Flavius a moştenit pasiunea pentru tradiţiile satului românesc de la bunică. Ana Cloşcă Banu este sufletul satului Luciu. Arta meşteşugului popular a fost reînviată de către ea şi de fetele cărora le-a insuflat dragostea pentru tradiţiile autentice româneşti.
Ana Cloşcă Banu a reuşit să se impună, la concurenţă cu noile tehnologii care i-au acaparat pe tineri. Blândă, pricepută la cusut, creativă şi cu dorinţa de a duce mai departe ceea ce a învăţat-o bunica, învăţătoarea a câştigat sufletele copiilor. Toţi o îndrăgesc şi nu-i ies din cuvânt.
„Multă lume mă întreabă de ce fac acest lucru. N-am interes politic, nici profesional, nici personal. Sunt mândră de elevii mei şi de faptul că ne prezentăm onorabil la olimpiada de meşteşuguri. Cea mai mare satisfacţia o am pentru că duc numele satului mai departe. Am înfiinţat acest cerc înainte de 1989 când în programa şcolară figurau orele de lucru manual. Am dorit să nu se piardă tradiţia şi m-am gândit că este important ca şi copiii noştri să deprindă aceste meşteguri, multe dintre ele pe cale de dispariţie. Mie bunica şi mama mi-au pus acul în mână la 7 ani, eu aşa am trăit şi am considerat că merită să le sădesc şi copiilor în suflet această pasiune“, povesteşte femeia. Va face naveta Când începe să lucreze, Flavius devine serios ca un om mare. Este atent, se concentrează şi nu scoate o vorbă. Povesteşte că îi place ceea ce face, dar cea mai mare fericire o are atunci când reuşeşte să vândă opincile.
„Mă bucur mult atunci când primesc o comandă. Oamenii apreciază ceea ce fac şi mă încurajează să continui. Nu cred că voi renunţa. Din toamnă voi începe clasa a V-a la Bucureşti, dar i-am promis bunicii că voi face naveta în fiecare săptămână la Luciu pentru a lucra la opinci. Nu mi se pare greu deloc, trebuie doar să fii atent şi pui pasiune atunci când munceşti. Cu cât trece timpul, cu atât sunt mai reuşite încălţările pe care le fac, mă perfecţionez şi mereu ţin cont de sfaturile bunicii“, povesteşte copilul.
Sursa: adevarul
