Acasă STIRI SPORTIVE Cinci jucători din lotul lui Contra ar putea juca la Euro Under...

Cinci jucători din lotul lui Contra ar putea juca la Euro Under 21, în Italia şi San Marino

911
0

Cinci jucători din lotul lui Contra ar putea juca la Euro Under 21, în Italia şi San Marino

RECLAMĂ

Cosmin Contra a anunţat lotul de 26 de jucători pe care se va baza în „dubla” naţionalei României din iunie, cu Norvegia şi Malta, iar în lot se află şi cinci fotbalişti care pot evolua şi pentru selecţionata de tineret la Europeanul din vară, din Italia şi San Marino: Ionuţ Radu, Dennis Man, Tudor Băluţă, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău şi Ianis Hagi.

Lotul României pentru duelurile cu Norvegia şi Malta
Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 15/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 4/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 31/10), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3), George Pușcaș (Palermo, 6/2)

Dacă folosirea lui Marin la naţionala Under 21 la Euro 2019 este sub semnul întrebării deoarece noul său club, Ajax Amsterdam, nu vrea să-l lase pe Răzvan Marin la tineret, selecţionerul Mirel Rădoi nu concepe să nu se bazeze pe ceilalţi patru jucători aflaţi şi în lotul echipei de seniori.

Ionuţ Radu, Dennis Man, Tudor Băluţă, Alexandru Cicâldău şi Ianis Hagi ar putea fi lăsaţi de selecţionerul naţionalei mari, Cosmin Contra, la lotul de tineret după primul meci al „tricolorilor” din „dubla” din iunie, cu Norvegia, programat pe 7 iunie, în condiţiile unui joc mai abordabil contra Maltei, pe 10 iunie.

„Tricolorii” mici se vor reuni pe 6 iunie la Buftea, după două zile în care vor efectua vizita medicală, şi vor pleca pe 7 iunie în Italia, pentru un cantonament de opt zile.

Naţionala Under 21 va fi cazată la Hotel Miramonti din Bagno di Romagna, după care se va muta din 15 iunie la Grand Hotel Forli din oraşul Forli, situat la 30 de km de Cesena, unde va sta pe durata turneului final.

Antrenamentele României vor avea loc la 25 de km de hotel, la Campo Sportivo San Pietro in Vincoli, iar primul antrenament pe acel teren, de pe 16 iunie, va fi deschis presei şi suporterilor.

Totul despre Euro 2019 U21. Programul complet al naționalei României de tineret
România U21 va fi una dintre cele 12 reprezentative prezente la Euro 2019, turneu găzduit de Italia și San Marino, în perioada 16-30 iunie 2019.

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, ROMÂNIA, Croația

Programul grupei C
18 iunie 2019
ROMÂNIA – Croația (San Marino, 19:30),
Anglia – Franța (Cesena, 22:00).

21 iunie 2019
Anglia – ROMÂNIA (Cesena, 19:30)
Franța – Croația (San Marino, 22:00)

24 iunie 2019
Franța – ROMÂNIA (Cesena, 22:00)
Croația – Anglia (San Marino, 22:00)

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în şase orașe din Italia și San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine şi Serravalle. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Sursa: Digi Sport

RECLAMĂ
Articolul precedentDosar penal pentru compania de turism care a organizat un concurs pentru a încuraja mersul la vot
Articolul următorEXCLUSIV! Universitatea Craiova a făcut prima mutare! Transfer definitiv pe 200.000 de euro.