Rezistul care trimite românii la Moscova, scandal cu jandarmii de Mica Unire. Anca Alexandrescu: „Este foarte clar că acest personaj are probleme grave.”

0
rezist_e9def48cb9

Un bărbat a fost săltat de jandarmi, după ce a vrut să strice mitingul de Mica Unire organizat de Călin Georgescu. Omul a dat la maxim în boxe o melodie cu mesajul „Marș La Moscova”. 

Anca Alexandrescu îl pune la punct pe rezistul tupeist

„În primul rând, vreau să îi felicit pe jandarmi că au prevenit, de data aceasta, un linșaj probabil. Este foarte clar că acest personaj are probleme grave. Un om care se comportă în acest fel și care în continuu provoacă. Eu îi respect dânsului dreptul la opinie și îi respect opiniile pe rețelele de socializare…se poate manifesta unde dorește el, dar în momentul în care se adună niște oameni care au altă opinie decât el…vine și provoacă în permanență. Este foarte clar că omul are probleme.

Ori vrea să se remarce, ori nu știu ce este în mintea lui…dar de asta, în sfârșit, autoritățile…după ce de trei ori a făcut același lucru, în sfârșit l-au oprit acum. M-am uitat și eu la imagini, m-am uitat la comportament. Dacă vă uitați cu atenție…este clar că omul. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cineva trebuie să-i facă un control. Iertați-mă, adică un om care are studiile pe care le are, pe care și le declară în CV-ul său, un om care se laudă că a lucrat la Bruxelles, a fost trimis de Bruxelles la Bejing, a fost consilierul lui Sebastian Burduja. Să înțeleg că la Ministerul Energiei tot așa se comporta? Pe acolo pe unde a fost…adică depășește o limită. E foarte bine că a fost oprit astăzi, dar un tupeu inimaginabil. E opinia domniei sale, treaba lui, dar să o manifeste sub o altă formă. Nu așa! Nu provocând.

Vă dați seama ce rău s-ar fi putut termina dacă ar fi ajuns în mijlocul mulțimii. Apropo, înțeleg că unii au zis că au fost zeci de oameni. Am postat pe pagina mea filmările făcute de colegul nostru, Bogdan Chircan, ca să se vadă câți oameni au fost acolo. Am citit titluri…astăzi, s-a văzut diferența dintre un președinte ales și un președinte pus cu mâna. Asta este ce am văzut azi.

O să discut mâine pe larg despre toate aceste lucruri și despre incidentul de astăzi, și despre aceste provocări, dar repet: felicit de data aceasta Jandarmeria Română. În sfârșit a arătat că nu mai aplică dubla măsură. Totuși, este o dublă măsură pentru că dacă vă aduceți aminte, Cezar Avramuță a stat în pușcărie luni întregi pentru că a fluturat steagul României, dar acest domn a primit amendă 1.000 de lei și acum nu știu ce a primit. Aștept o comunicare oficială de la Jandarmerie. Poate că ar trebuit tratat la fel cum a fost tratat și Cezar Avramuță. Adică este foarte clar că are intenția să instige și să provoace. Intenția lui se vede clar. De data aceasta, jandarmii și-au făcut treaba.”, a declarat Anca Alexandrescu, în direct la Realitatea PLUS.

Sursa: Rezistul care trimite românii la Moscova, scandal cu jandarmii de Mica Unire. Anca Alexandrescu: „Este foarte clar că acest personaj are probleme grave.”

Lasă un răspuns