Poliţiştii din Constanţa au distrus, astăzi, în cadrul unei operaţiuni, aproximativ 1,8 tone de droguri confiscate în ultimii 18 ani.
În această dimineaţă, drogurile, ce au reprezentat probe în 1.150 de dosare penale înregistrate la instanţele din Constanţa în ultimii 18 ani, au fost încărcate într-un camion şi apoi au fost transportate la o firmă din Lumina.
Firma, care deţine un incinerator de mare capacitate, a câştigat licitaţia organizată de Poliţia Română.
Astfel, camionul a fost cântărit la încărcare, apoi în momentul în care a ajuns la firma din Lumina.
Ulterior, drogurile au fost cântărite din nou, cantitatea totală de stupefiante fiind de 1,8 tone.
Potrivit unor surse, din drogurile incinerate astăzi nu fac parte şi drogurile confiscate în Delta Dunării sau cele recuperate de pe plajele litoralului românesc la începutul acestui an.
Drogurile au fost incinerate la o temperatură de aproximativ 1200 de grade Celsius pentru a fi distruse.
Sursa: observator