Acasă Stiri Un sucevean beat şi fără permis şi-a abandonat copiii şi soţia în...

Un sucevean beat şi fără permis şi-a abandonat copiii şi soţia în maşină, după o urmărire cu Poliţia

441
0

Un şofer de 25 de ani, beat şi fără permis, şi-a abandonat familia în maşină, în noaptea de Crăciun, după o urmărire cu poliţia pe străzile din Gura Humorului, în Suceava.

RECLAMĂ

Tânărul de 25 de ani şi familia acestuia, inclusiv 3 copii minori, au încercat să scape de poliţiştii care încercau să-i oprească în trafic, în noaptea de Crăciun, pe data de 26 decembrie, ora 1.45.

Pe o stradă din Gura Humorului, agenţii au încercat să oprească o autoutilitară, dar şoferul nu doar că nu s-a conformat, ci a apăsat şi mai tare pedala de acceleraţie în direcţia Frasin.

Poliţiştii au plecat în urmărire cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi i-au cerut şoferului să oprească. Fiind băut, tânărul nu a mai putut controla maşina care a derapat, a lovit o bordură, iar mai apoi s-a oprit în mijlocul drumului.

După urmărirea cu poliţia, şoferul şi-a abandonat familia în maşină

Imediat, şoferul s-a dat jos şi a luat-o la fugă, abandonându-şi soţia şi pe cei trei copii minori.

Femeia le-a povestit poliţiştilor că soţul ei s-a speriat că va fi sancţionat şi din acest motiv a fugit.

După mai puţin de jumătate de oră, şoferul a revenit la locul incidentului, iar poliţiştii i-au cerut să sufle în etilotest. Rezultatul a fost 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, bărbatul nu avea permis de nici conducere, iar autoutilitara pe care o conducea era radiată din circulaţie din data de 18 decembrie 2019.

Mai mult, vehiculul îi fusese încredinţat spre a fi condus pe drumurile publice de un bărbat de 37 de ani, din comuna Slatina, care cunoștea faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Potrivit monitorulsv.ro, bărbatul aflat la volan a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, pe care şi le-a petrecut în arestul IPJ Suceava.

El este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, iar bărbatul de 37 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”.

sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentRomân reţinut în Italia, după ce a înjunghiat de 11 ori un egiptean partener de infracţiuni
Articolul următorCorpul are nevoie de odihnă. Mintea are nevoie de liniște. Inima are nevoie de bucurie.