Acasă STIRI SPORTIVE Trei concluzii după România – Finlanda 1-1. Un fotbalist român şi prietenii...

Trei concluzii după România – Finlanda 1-1. Un fotbalist român şi prietenii lui amatori vor să meargă la Euro 2016

773
0

România a făcut o nouă demonstraţie de impotenţă ofensivă în meciul terminat la egalitate, 1-1 cu Finlanda, în faţa a 50.000 de spectatori pe Naţional Arena. A fost un meci pe care echipa lui Iordănescu l-a dominat aproape în totalitate, însă problemele vechi din ofensivă s-au repetat şi, în ciuda ocaziilor avute, atacanţii României nu au fost în stare să înscrie. Golul lui Ovidiu Hoban de pe final îi oferă naţionalei şansa să fie sigură de calificarea la Campionatul European din Franţa dacă obţine o victorie în Insulele Feroe, în ultima etapă a Grupei F.

RECLAMĂ

Dincolo de rezultatul dezamăgitor, pe teren am văzut zece jucători care s-au chinuit şi unul singur, Lucian Sânmărtean, care pare din alt film. Unul în care mingea poate fi controlată şi pasată precis.ProSport îţi oferă, astfel, trei concluzii după România – Finlanda 1-1:

1. Suntem slabi şi cu Sânmărtean pe teren. Cum am arăta fără el?

Nu putem să ne prezentăm la Euro 2016 fără Lucian Sânmărtean în primul ”11”. Chiar dacă va avea 36 de ani la ora la care va începe turneul final, fotbalistul lui Al Ittihad a mai demonstrat o dată că este singurul jucător din lotul convocat de Iordănescu capabil de creaţie. Nimeni altcineva nu a fost în stare să dribleze eficient, să paseze precis la distanţă sau să scoată adversari din joc. Mai mult decât atât, utilitatea lui Lucian Sânmărtean pe teren se duce şi în ceea ce înseamnă defensivă. Mijlocaşul a recuperat nu mai puţin de şase mingi în prima repriză, toate din jumătatea adversarilor.

Din nefericire, Sânmărtean a fost singurul fotbalist care a arătat bine joi seară. Mijlocaşul nu a putut intra în combinaţii periculoase pentru poarta finlandezilor până spre final, atunci când a intrat un alt jucător cu o tehnică peste medie, Alexandru Maxim.


Faultul, singura modalitate prin care jucătorii finlandezi l-au putut opri pe Lucian Sânmărtean. Din păcate, România are numai un singur astfel de exemplar. Foto: Mediafax


2. Papp nu e o soluţie pe dreapta. Să vină Măţel sau Săpunaru

Cum să ai trei soluţii şi să o alegi pe cea mai proastă? Lecţia ne este predată de Anghel Iordănescu, cel care a reuşit performanţa să titularizeze la echipa naţională, pe postul de fundaş dreapta, un fotbalist care nu prinde lotul la echipa lui de club. Asta deşi mai avea varianta Măţel, fotbalist ce tocmai bifase 90 de minute în Liga Campionilor, contra lui Bayern.

Anghel Iordănescu a mers, probabil, pe ideea de continuitate însă realităţile de pe teren din meciul cu Finlanda l-au convins că au greşit. Sperăm că pentru ultima oară. Alexandru Măţel pare să fie mai în formă decât Papp, iar Cristian Săpunaru nu are cum să nu fie o soluţie pentru eventualitatea în care ne calificăm la Euro.


Paul Papp traversează probabil cea mai neagră formă din cariera de fotbalist, însă asta nu pare să îl împiedice pe Anghel Iordănescu să îl titularizeze pe fotbalistul campioanei României. Foto: Mediafax


3. Keşeru şi Stancu nu corespund descrierii de pe ambalaj

Ceva este extrem de greşit în felul în care e aşezată România pe teren, altfel nu ne putem explica cum de Keşeru şi Stancu, doi dintre fotbaliştii români cu goluri multe la echipele de club, sunt atât de departe de gol în tricoul naţionalei. Sigur, cu Finlanda au fost multe ratări. Mingea a lovit bara sau a trecut câţiva centimetri peste poartă la centrările excelente trimise de Raţ, însă poate nu e o idee chiar atât de rea ca Iordănescu să cheme un preot în cantonament pentru o sfinţire ad-hoc a ghetelor celor doi atacanţi. Asta dacă nu are de gând să împartă cu ei iconiţele din buzunarul interior al sacoului.


Foarte mare lipsă de efort, însă foarte mare a fost şi distanţa până la gol. Claudiu Keşeru continuă seria meciurilor fără gol la naţională, deşi nu a lipsă de ocazii contra Finlandei. Foto: Mediafax sursa: prosport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentTraian Băsescu s-a înscris în PMP. „Viaţa mă obligă. Singura soluţie este să revin”
Articolul următorDecizie bombă a Comisiei de Recurs: CSU Craiova are interdicţie la transferuri până în 2017! Dănănae a câştigat litigiul, oltenii trebuie să-i plătească 49.500 euro