Acasă Stiri Român arestat în Italia, după ce şi-a atacat soţia cu un cuţit...

Român arestat în Italia, după ce şi-a atacat soţia cu un cuţit de bucătărie de faţă cu copilul lor

363
0

Un român stabilit în Italia a fost arestat, zilele trecute, după ce şi-a atacat soţia cu un cuţit de bucătărie în prezenţa copilului lor de numai 11 ani.

RECLAMĂ

Incidentul s-a petrecut în apartamentul în care cei trei locuiesc.

Cum a fost prins românul de poliţiştii care au investigat cazul

Conform Il Giornale, cei doi au fost implicaţi într-un conflict violent, iar la un moment dat bărbatul chiar a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi a ameninţat-o.

Ba chiar a şi trecut la atac, în ciuda faptului că băiatul lor era şi el prezent.

Femeia s-a apărat, însă a suferit câteva tăieturi adânci. În cele din urmă a reuşit să fugă şi a cerut ajutorul autorităţilor locale.

Poliţiştii au demarat o anchetă şi s-au deplasat la faţa locului, găsindu-l pe cuţitar în bucătăria în care şi-ar fi atacat soţia.

Iniţial, românul a respins acuzaţiile care i se aduc, deşi existau urme de sânge pe podea pe care încerca să le şteargă.

Până la urmă, bărbatul şi-a recunoscut fapta şi a fost arestat, fiind încarcerat la penitenciarul din Verona.

Îşi va petrece sărbătorile după gratii, urmând ca procesul său, în care este acuzat de vătămare corporală agravată, să înceapă la începutul anului viitor.

Femeia a fost internată la spital, în timp ce băiatul celor doi a fost preluat de o rudă până când mama lui va fi externată.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentBărbat mâncat de crocodil, după o supradoză de droguri
Articolul următorVremea 16 decembrie 2019 – 13 ianuarie 2020. Anomalie termică în România, în următoarea săptămână