Acasă Stiri Poți să-ți vizitezi rudele din alt oraș, după 15 mai. În ce...

Poți să-ți vizitezi rudele din alt oraș, după 15 mai. În ce condiții ai voie să pleci din localitate

754
0

Poți să-ți vizitezi rudele din alt oraș, după 15 mai. Autoritățile au anunțat în ce condiții ai voie să pleci din localitate după ridicarea stării de urgență și motivele pentru care au voie să o faci.

RECLAMĂ
  • Pe 14 mai se încheie starea de urgență în România.
  • De pe 15 mai poți circula fără declarație în interiorul localităților.

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat o propunere cu un set de măsuri care ar putea intra în vigoare începând din 15 mai, când va intra în vigoare starea de alertă. Sunt propuneri care vizează și deplasarea între localităţi, care se va face doar în anumite condiţii.

Astfel, rămâne în vigoare, potrivit documentului citat, interzicerea deplasării persoanelor în afara localităţii. Aceasta se va putea face, totuşi, în anumite condiţii: în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi; în scop umanitar sau de voluntariat; realizarea de activităţi agricole; pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli; îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi; participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament; din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, deces al unui membru de familie.

Deplasarea persoanelor în afara localităţilor se mai poate face în următoarele situaţii: asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă; activităţi recreativ-sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele) cu participarea a cel mult 3 persoane; participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială; pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentSe redeschid terasele, de la 1 iunie. Când s-ar putea să intrăm din nou în restaurante
Articolul următorMarcel Ciolacu, liderul PSD, se află la spital! Gabriela Firea: „Dumnezeu să îl ocrotească”