Acasă Stiri Petrecere de botez, spartă de poliţiştii vâlceni. Oamenii legii au dat amenzi...

Petrecere de botez, spartă de poliţiştii vâlceni. Oamenii legii au dat amenzi şi la un eveniment privat din Capitală

462
0

O petrecere de botez din localitatea vâlceană Milcoiu a fost spartă de poliţiştii vâlceni. La eveniment participau 26 de persoane.

RECLAMĂ

Oamenii legii au împărţit amenzi în valoare de 4.500 de lei. Cum era de aşteptat, evenimentul a fost întrerupt, iar oamenii trimişi acasă.

Potrivit normelor în vigoare, datorate stării de alertă, petrecerile şi orice alte evenimente sunt interzise atât în spaţii deschise, cât şi închise.

„La data de 20 februarie a.c. polițiștii vâlceni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă și reducerea efectelor generate de pandemia de Covid-19.

Astfel, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Milcoiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la căminul cultural din satul Urși are loc un eveniment privat (botez), fiind identificate 26 de persoane.

Polițiștii au aplicat 26 de sancțiunii contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare de 4.500 de lei, iar evenimentul a fost întrerupt.

Reamintim faptul că este interzisă desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Totodată, este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00, cu unele excepții expres prevăzute de lege”, se arată în comunicatul oamenilor legii.

Un eveniment privat la care participau 15 persoane a fost întrerupt de poliţişti şi în Capitală. Oamenii legii au dat amenzi în valoare de 9.500 lei.

„La data de 20 februarie a.c., in jurul orei 22:00, polițiști ai Secției 16 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui restaurant din sectorul 4, ar putea fi organizat un eveniment privat.

La momentul sosirii la fața locului, polițiștii nu au constatat direct desfășurarea unei petreceri private, însă au legitimat un număr de 15 persoane care nu respectau prevederile Legii nr. 55/2020, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 9.500 lei.

Totodata, polițiștii fac demersuri pentru identificarea tuturor persoanelor participante la evenimentul privat și luarea măsurilor legale”, se arată în comunicatul poliţiei.

De asemenea, administratorul restaurantului a fost condus la sediul Secției 16 Poliție, în vederea clarificării aspectelor constatate. În cauză a fost întocmit un dosar penal, cercetările efectuându-se pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.sursa: https://observatornews.ro/social/petrecere-de-botez-sparta-de-politistii-valceni-oamenii-legii-au-dat-amenzi-si-la-un-eveniment-privat-din-capitala-410569.html

RECLAMĂ
Articolul precedentProtest la Lupeni, după blocarea minerilor în subteran. Senatoarea Șoșoacă – baie de mulțime
Articolul următorUn şofer de 30 de ani a murit, după ce maşina în care s-a afla a intrat într-un TIR încărcat cu carne de porc congelată