Acasă Stiri Omul lui Mazăre cumpără postul lui Berneanu

Omul lui Mazăre cumpără postul lui Berneanu

586
0
De la Crăciun încoace, cel mai urmărit post de televiziune din Craiova, „Oltenia 3 TV”, a fost vândut aproape săptamânal. Prima intenţie de achiziţie a staţiei tv a venit din partea companiei Polystart Group, în parteneriat cu Gazeta de Sud, dar negocierile au eşuat.

Apoi, au apărut zvonuri care îi indicau drept cumpărători ba pe Ion Prioteasa şi cumnatul său, Petre Petrescu, ba pe Olguţa Vasilescu sau Radu Berceanu. Adevărata tranzacţie s-a încheiat însă zilele trecute şi o confirmă în bună parte chiar directorul televiziunii, Bogdan Berneanu: „E o asociere cu un om de afaceri constănţean, care dezvoltă un proiect media în trei regiuni provinciale. Piaţa locală de publicitate e în comă, posturile naţionale ne dau cu tălpicul pe grumaz. Cu mijloacele noastre tehnice, nu putem concura staţiile lui Voiculescu, Sîrbu sau Ghiţă, pentru ca produsul nostru tv să atragă atenţia marilor clienţi de publicitate. Aşa că, noul acţionar majoritar are misiunea de a investi consistent în tehnologie digitală si de a contribui constant la întregirea bugetului curent al televiziunii. Nu ştiu ce legături are cu Radu Mazăre”. În anturajul lui Berneanu, însă, se cam ştie. Misteriosul investitor se pare că deruleaza afaceri media şi imobiliare sub controlul direct al primarului Radu Mazăre şi, mai mult decât atât, e un vechi apropiat al lui Antonie Solomon!
De dragul scenariului politic, Bogdan Berneanu spune că nu l-ar fi deranjat nicicum o formulă de conducere a televiziunii cu Radu Berceanu pe post de finanţator, Prioteasa director de marketing, Olguţa redactor-şef, Adrian Voinea (Gazeta de Sud), şef birou recreaţie şi investiţii turistice şi, în fine, Solomon la comanda programelor de divertisment.
PS. Este cunoscut faptul că „Oltenia 3 TV” este lider de piaţă locală în regiune, cel puţin din punct de vedere al audienţei, având un număr de 108.000 de telespectatori pe săptămână, potrivit studiului efectuat de către România DAEDALUS, institutul de măsurare a audienţelor agreat de clienţii şi agenţiile de publicitate din România. Postul „Oltenia 3 TV” face parte din grupul de 37 de televiziuni care colaborează cu Regia de Publicitate Goldbach Media, parteneriat administrat de Lucian Mitu, cel care asigură marketingul la „Oltenia 3 TV”. Din postura de director de vânzări, Lucian Mitu a urcat Gazeta de Sud la 42.000 de exemplare (în epoca de glorie a profesorului Eugen Arnăutu) şi Ediţie Specială la cota 23.000 – moment în care Adrian Mititelu s-a apucat de fotbal, luându-l pe Mitu de la ziar pentru a face marketingul clubului Universitatea Craiova din postura de vicepreşedinte.

RECLAMĂ

RECLAMĂ
Articolul precedentMulţumim, Zvezda! Oltchim este în semifinalele Ligii Campionilor!
Articolul următorINCREDIBIL! Adriana Bahmuţeanu, sechestrată în sediul Etno TV