Acasă Stiri O familie distrusă de coronavirus, în Alba. Doi soți au murit, la...

O familie distrusă de coronavirus, în Alba. Doi soți au murit, la doar câteva zile unul după altul. Fuseseră infectați de fiica lor

891
0

O familie, două înmormântări. Un soț și o soție din județul Alba au murit, infectați cu noul coronavirus, la doar câteva zile unul de celălalt. Fiica celor doi a fost cea care a adus virusul ucigaș în casă.

RECLAMĂ

Până în acest moment, pandemia de COVID-19 a luat 11 vieți în județul Alba. Ultimul, un bărbat de 73 de ani.

Internat pe 28 aprilie, la Spitalul Municipal Blaj, testele au arătat că pacientul era infectat cu noul coronavirus în aceeași zi. Din nefericire, bărbatul suferea și de alte boli, precum insuficienţă respiratorie acută, BPOC, obezitate, care au dus la moartea acestuia, pe 30 aprilie.

Cu câteva zile înainte, în 26 aprilie, a murit şi soţia acestuia, care avea 64 de ani.

Din primele informații, cei doi au luat virusul de la fiica lor. Femeia s-a vindecat, dar părinţii acesteia, în vârstă, şi cu alte boli asociate nu au rezistat COVID-19.

Media de vârstă a celor 11 persoane decedate în Alba este de 69 de ani. Este vorba despre şase femei şi cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 45 de ani şi 90 de ani. Toate victimele aveau şi alte boli, ceea ce a accentuat evoluţia infecţiei cu coronavirus.

Joi, 30 aprilie, bilanțul deceselor înregistrate în România din cauza noului coronavirus a ajuns la 717, iar cel al îmbolnăvirilor cu COVID-19, potrivit ultimei informări, a trecut de 12.000.

În ultimele 24 de ore, 24 de români au murit, în urma infecției cu COVID-19.

Sursa: a1.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentLitoralul e complet închis de 1 Mai. Șosele blocate, zeci de polițiști și jandarmi în gările de la mare
Articolul următorRomâncă din Italia și bătrânul pe care îl îngrijea, găsiți morți în casă