Acasă STIRI SPORTIVE Nicuşor Bancu, la un pas de transferul de la Craiova! Anunţul făcut...

Nicuşor Bancu, la un pas de transferul de la Craiova! Anunţul făcut de Alex Băluţă

765
0

Nicuşor Bancu este în atenţia formaţiilor din Italia, însă transferul său de la Craiova se putea produce încă din 2018. Alexandru Băluţă a dezvăluit că fundaşul de 26 de ani a fost în vizorul lui Slavia Praga anul trecut.

RECLAMĂ

Cehii au vrut să îl ia şi pe jucătorul care a devenit o soluţie pentru banda stângă a naţionalei, după ce l-au adus pe Băluţă. În cele din urmă, mutarea nu s-a mai conretizat, trupa din capitala Cehiei aducând un alt jucător pe acel post.

„Da, m-a întrebat antrenorul, dar anul trecut când am ajuns eu aici. E greu dacă vine aici. Slavia a cumpărat un fundaş stânga ceh cu 1.5 milioane de euro şi nu joacă, pentru că celălalt fotbalist de pe post e foarte bun”, a declarat Alexandru Băluţă pentru sursa citată.

Bancu, în atenţia lui Lazio

Nicușor Bancu a avut un sezon excelent la Craiova, lucru care l-a propulsat printre titularii de la echipa națională a României. Fotbalistul se află acum în atenția mai multor echipe din străinătate, iar italienii scriu că Lazio este una dintre ele.

Reprezentanți ai grupării la care mai evoluează și Ștefan Radu l-au urmărit pe Nicușor Bancu la ultimele meciuri și au luat legătura și cu actualul antrenor al Voluntariului, Cristiano Bergodi, pentru a-i cere referințe despre fotbalistul român, scriu cei de la The Laziali.

„Bancu se poate adapta la Lazio. Acolo este Lulic, este adevărat, dar cei de la Lazio caută întăriri în acel compartiment. Din ce am auzit, Bancu se află pe lista lui Lazio. Este un jucător extraordinar, îmi place de el. Are caracteristici asemănătoare cu cele ale lui Lulic”, a spus Bergodi, informează sursa citată.

Italienii scriu că Lazio caută insistent un fundaș stânga care să-i creeze concurență lui Lulic, ajuns la 33 de ani.

„Investiția făcută în Durmisi nu a adus rezultatele scontate, iar Lukaku este accidentat de ceva vreme. De aceea, Lazio caută un nou profil de jucător. Unul dintre ei e căpitanul Craiovei, Nicușor Bancu”, scriu și cei de la Lalaziosiamonoi.

În Serie A mai evoluează Ionuț Radu (Genoa), Vlad Chiricheş (Napoli) și Radu Ștefan (Lazio).

26 de ani are Bancu
1,8 milioane de euro e cota de piață a lui Bancu
6 goluri și 9 assist-uri în 39 de meciuri în toate competițiile are Nicușor Bancu în acest sezon

Sursa: Digi sport

RECLAMĂ
Articolul precedentBebeluş salvat, după ce a fost abandonat într-o pungă de plastic în pădure
Articolul următorBăieţel de 9 ani, găsit mort în frigider, în Moldova. A rămas blocat în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea.