Acasă Stiri Nicolo Napoli a plecat de la U Craiova 1948! Antrenorul italian îi...

Nicolo Napoli a plecat de la U Craiova 1948! Antrenorul italian îi lasă pe olteni pe primul loc în Liga 2

446
0

U Craiova 1948 a anunțat oficial despărțirea de antrenorul italian Nicolo Napoli, care a fost numit la începutul acestui sezon de Liga 2 în locul lui Eugen Trică.

RECLAMĂ

Decizia vine după victoria răsunătoare a oltenilor în fața Rapidului, scor 5-0. Italianul, care o lasă pe Craiova pe primul loc în eșalonul secund, a invocat motive personale, iar contractul a fost reziliat de comun acord.

Nicolo Napoli a plecat de la Craiova

„Incheiere colaborare! Clubul si Nicolo Napoli au reziliat de comun acord contractul!

Incetarea raporturilor a survenit la initiativa antrenorului,acesta invocand motive personale! Clubul ii multumeste lui Nicolo Napoli pentru activitatea depusa!”, se arată în comunicatul emis de clubul oltean.

Napoli, după meciul cu Rapid: ”Vrem să promovăm”

La interviul de după victoria cu Rapid, Nicolo Napoli nu părea să aibă gânduri de plecare, ba chiar spunea că vrea să promoveze cu echipa lui Adrian Mititelu.

„Felicit băieții, am făcut un meci foarte bun. A meritat victoria, am făcut un joc foarte bun, am meritat să batem Rapidul. Pe mine nu mă interesează contestatarii, eu sunt aici ca să fac treabă bună cu Craiova noastră.

Am venit din Liga 3 și vrem să promovăm. Toate meciurile sunt dificile, dar vrem să câștigăm fiecare joc. Băieții se descurcă foarte bine și cred că putem câștiga multe meciuri în acest sezon”, a spus Nicolo Napoli, după victoria cu Rapid.

Acesta a fost al șaselea mandat al lui Napoli la echipa lui Adrian Mititelu. În România, italianul născut la Palermo le-a mai pregătit pe FC Brașov, Astra, CS Turnu-Severin și Poli Iași.

sursa: digisport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCoronavirus România, 12 octombrie. 2.069 de noi cazuri de infectare
Articolul următorNoi restricții în Zalău și alte trei localități din județul Sălaj. Restaurantele și barurile, închise