Acasă Stiri Nesimțirea ROMSILVA: Distruge Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, dar aruncă vina...

Nesimțirea ROMSILVA: Distruge Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, dar aruncă vina pe biologul ariei protejate

626
0

Parcul Național Semenic – Cheile Carașului este sub asediul Romsilva, instituție care dorește să reducă suprafața ariei protejate pentru a putea exploata cât mai multă masă lemnoasă.

RECLAMĂ

Ministerul Mediului ar fi trebuit să rezilieze contractul de administrare a Parcului pentru că Romsilva a încălcat ani la rând legea.

Agenția Națională pentru Arii Protejate se face că nu vede această situație și amână la infinit preluarea Parcului de la Romsilva.

Ca să scape basma curată, Romsilva a dat vina pe biologul Parcului pe care l-a acuzat că nu a întocmit planul de management.

Teodora Sinculeț a fost dată în judecată de către Romsilva și i s-a cerut 70.345,44 lei pentru că nu ar fi întocmit planul de management.

Această sumă reprezintă prejudiciul cauzat de către angajat pentru nerealizarea indicatorului de proiect „Plan de management aprobat”.

Romsilva a cerut ca la această sumă să se adauge dobânzi calculate de la data plății creanței, respectiv 3 februarie 2017 până la achitarea efectivă a prejudiciului.

Mai mult, ca s-o înfunde de tot, inclusiv financiar, i-au cerut biologului și cheltuieli de judecată.

Pe șefii Romsilva i-a deranjat cel mai mult faptul că biologul dorea mărirea suprafeței zonei de protecție integrală, contrar instrucțiunilor instituției.

Practic, Romsilva s-a simțit prejudiciată de faptul că nu a putut să taie ce și cum a vrut în Parcul Național.

În afară de biologul Teodora Sinculeț, șefii Romsilva au aruncat vina și pe Bogdan Bădescu, responsabilul cu comunitățile, educație, turism de la Administrația Parcului.

Și acesta a câștigat procesul cu Romsilva în aprilie 2019.

Conform actelor de la dosar, în pe perioada de implementare a proiectului, la conducerea Parcului Național Semenic – Cheile Carașului s-au succedat cinci directori care nu au avut capacitatea de a lua măsurile necesare, respectiv de a coordona activitatea salariaților.

Tribunalul Caraș-Severin a decis în decembrie 2018 că Romsilva nu are dreptate și a pus instituția să achite biologului Teodora Sinculeț 2.000 de lei cheltuieli de judecată.

Romsilva a făcut apel, dar fără succes.

Magistrații Curții de Apel Timișoara au respins pe 10 mai 2019 acțiunea. Hotărârea este definitivă.

Sursa: Gatere

RECLAMĂ
Articolul precedentAccident rutier grav in Stoina!
Articolul următorIndicaţiile specialiştilor în lupta împotriva ţânţarilor !