Acasă Stiri Imagini teribile în Palermo, doi oameni au murit înecați în mașină după...

Imagini teribile în Palermo, doi oameni au murit înecați în mașină după cea mai puternică ploaie din istoria oraşului

357
0

Doi oameni au murit înecați la Palermo, Italia, după ce mașina lor a fost luată de viitură în urma celei mai puternice ploi care s-a abătut asupra orașului. 

RECLAMĂ
  • Furtună în sudul Italiei, două persoane s-au înecat în mașină din cauza inundațiilor.
  • Un bebeluș de 9 luni a ajuns la spital cu hipotermie.

Nenorocirea s-a produs în urma unei furtuni care a lovit Palermo ieri după-amiază.

Ploaia puternică a început miercuri seara şi a provocat inundaţii în capitala Siciliei, dar şi în alte oraşe din nordul insulei.

Primarul Leoluca Orlando a anunţat că, timp de două ore, în oraş a fost înregistrată cea mai mare cantitate de precipitații din istoria oraşului.

Cantitatea de precipitaţii a fost echivalentă cu ploaia dintr-un an, a declarat Orlando.

Potrivit ANSA, cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa după ce maşina în care se aflau a fost luată de viitură. Autoturismul se afla în pasajul de sub via Leonardo Da Vinci, artera principală de acces în oraş, stradă care a fost transformată într-un adevărat râu.

Din fericire, alte persoane au fost scoase în viață de sub furia apelor, printre care și doi copii, unul dintre ei fiind un bebeluș de numai 9 luni.

Micuții care au fost internați apoi în spital cu hipotermie.

Imaginile postate de mass-media italiene și pe rețelele de socializare sunt înfiorătoare.

Pe străzi, care s-au transformat în râuri, se pot vedea mașini care plutesc pe ape.

Mai mulți copaci au fost smulși de furtună, iar oamenii surprinși de viitură au reușit să se salveze, abandonându-și mașinile sub apă și ieșind înot spre un loc, în siguranță.

Localnicii sunt furioși pe autorități deoarece nu au dat niciun avertisment în legătură cu un eveniment meteorologic atât de grav.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCe ar avea Tamaș de câștigat după un transfer la Craiova și ce ar câștiga oltenii dacă-l iau pe stoper
Articolul următorMădălina a fost ucisă fără milă de iubitul ei, în Spania. Premierul Sanchez a transmis un mesaj emoţionant după moartea româncei