Acasă Stiri Două femei s-au bătut cu doi bărbaţi într-o cârciumă din Galaţi, furioase...

Două femei s-au bătut cu doi bărbaţi într-o cârciumă din Galaţi, furioase că nu au fost salutate

765
0

Două femei și doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore în Galați pentru o bătaie generală produsă într-o cârciumă din Pădureni. Supărate că nu au fost salutate, femeile au făcut scandal, iar situația a scăpat complet de sub control.

RECLAMĂ

Potrivit Adevărul, cele două femei stăteau la o masă în barul din satul Văleni, comuna gălățeană Pădureni. Consumau alcool împreună cu fratele uneia dintre ele, un bărbat ieșit recent din închisoare, după ispășirea unei condamnări pentru omor.

Cum a izbucnit scandalul

Spiritele s-au încins când în cârciumă și-a făcut apariția un alt bărbat, de asemenea, cu antecedente penale. Una dintre femei a reacționat furios pentru că individul nu a salutat-o și astfel a pornit scandalul.

În urma dialogului violent, bărbatul s-a dus la căruță și a revenit în bar cu un bici, cu care ar fi lovit femeile. La rândul lor, atât femeile, cât și bărbatul de la masa lor au ripostat cu pumnii. Potrivit martorilor, bătaia s-a generalizat în cârciumă, iar alte 7 persoane au fost implicate. 

Atac cu drujba

În plin scandal, unii martori au încercat să-i despartă pe combatanți, dar fără succes. Mai mult, bărbatul cu care femeile s-a luat la ceartă s-a mai întors la căruță și a revenit în cârciumă cu o drujbă pornită. De cealată parte, în încăierare, una dintre femei a spart un geam din bar.

Bătaia a luat sfârșit doar în urma intervenției poliției.

De la cârciumă, la poliţie

Cei 4 scandalagii au fost săltați și duși la secție. Atât cele două femei, cât și cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, un judecător din Huși a dispus punerea lor sub control judiciar.

Cei patru sunt cercetați pentru acuzații de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi portul fără drept în locuri publice de obiecte periculoase.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentCum se face slănină afumată în Ardeal și Banat? Rețeta tradițională de slană sau clisă (nu șuncă!)
Articolul următorA murit copilul de 3 ani care a căzut în gol, cu bunicul său, de pe scara unui bloc din Bistriţa