Acasă Stiri Alexandru Rafila: Ne îndreptăm spre ratarea tuturor ţintelor legate de vaccinare

Alexandru Rafila: Ne îndreptăm spre ratarea tuturor ţintelor legate de vaccinare

568
0

Reprezentantul României la OMS crede că valul patru al pandemiei de coronavirus va aduce cazuri grave şi decese în ţară.

RECLAMĂ

Alexandru Rafila atrage atenţia, la RFI, că obiectivele din campania de vaccinare anti-COVID vor fi ratate în acest an, în România:

„În mod evident, ne îndreptăm, cel puţin în cursul acestui an, spre ratarea tuturor ţintelor legate de acoperirea vaccinală, pentru că toată lumea spera să vaccinăm 10 milioane de persoane, măcar la începutul toamnei, dacă era să fim rezonabili.

Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, iar lumea, în mod evident, fie nu a fost convinsă, fie a fost demobilizată să se vaccineze, prin anumite tipuri de mesaje care au fost transmise în această perioadă, în care situaţia din România a fost prezentată ca un mare succes, în condiţiile în care în mod evident discutăm de penultimul loc din UE ca şi număr de doze administrat la 100 de locuitori.

Deci este clar că este un insucces şi acest insucces a fost generat şi de diverse declaraţii care au făcut referire la numărul de cazuri, care era singurul element important, nu şi la acoperirea vaccinală”.

COVID-19 în Europa: rata de infectare s-a dublat

Rata de infectare s-a dublat în mai multe state europene, atrage atenţia CNCAV. Ţările cu cea mai mare creştere a ratei de infectare sunt Cipru, UK şi Olanda

Cu o lună în urmă, în majoritatea Europei incidenţa cazurilor era fie în stagnare, fie în scădere, câteva excepţii fiind în Rusia, Portugalia şi UK. În momentul actual, Europa este în creştere a incidenţei, majoritatea ţărilor fiind în creştere cu până la 200%.

În Europa a crescut incidenţa cazurilor de aproximativ 3,4 ori în 19 iulie, comparativ cu o lună în urmă.

RECLAMĂ
Articolul precedentA vazut pe holurile unui spital o femeie foarte batrana, cu parul roz.
Articolul următorAtenție, bucureșteni! În Capitală au fost depistați țânțari purtători ai unui virus mortal