Acasă STIRI SPORTIVE A renunțat la fotbal, dar nu și la cealaltă pasiune a sa!...

A renunțat la fotbal, dar nu și la cealaltă pasiune a sa! Totul s-a petrecut la două dimineața

780
0

La câteva zile după ce a anunțat că se retrage din viața sportivă, Adrian Mutu a revenit la cealaltă mare pasiune a sa, cu care a devenit cunoscut în toată lumea.

RECLAMĂ

După ce a mers pentru câteva zile împreună cu soția sa, Sandra, tocmai în Republica Dominicană, acolo unde locuiesc Consuelo, fosta soție, precum și fetițele pe care le are cu aceasta, Adriana și Maya, Adrian Mutu s-a întors în România și-a făcut un nou tatuaj în creierii nopții.

Alături de mai mulți prieteni, Adrian a suportat cu stoicism durerea pentru un nou tatuaj, o mare pasiunea de-a sa și a filmat totul, apoi a postat pe rețelele de socializare momentul. Fanii l-au apostrofat imediat.

”Ce oameni te înconjoară! Dacă ești în preajma celor ca ăla care crede că gamba e antebraț, nu poate să fie decât trist. Ai fost mare ca și fotbalist, ai fost de apreciat, dar ai avut tot timpul tendința să o iei la vale. Fotbalul te-a salvat atât cât a putut. De acum începând, e greu să te mai strunească ceva. Păcat!”, i-a transmis un fan.

Adi Mutu, nuntă secretă în Cuba

La începutul anului, fotbalistul i-a făcut o surpriză inedită iubitei lui. Cei doi s-au căsătorit în Cuba, după 10 luni de relaţie, evenimentul având loc pe plajă, unde Sandra a fost dusa de Adi Mutu pentru a cina.

În anul 2001, Adrian Mutu s-a căsătorit cu Alexandra Dinu, o vedetă de televiziune din România, cu care are un copil, Mario. Cei doi au divorțat în 2003. Apoi, în 2005, atacantul s-a însurat pentru a doua oara, de data aceasta aleasa fiind modelul dominican Consuelo Matos Gómez. Au doi copii împreună, Adriana, născuta în 2006, şi Maya Vega, venită pe lume în 2008.

RECLAMĂ
Articolul precedentAşa arată silicoanele Adelinei Pestriţu
Articolul următorDinţii de lapte căzuţi de la copii sunt „comori de aur”! Motivul pentru care să nu-i arunci