Acasă STIRI SPORTIVE Vrem suporteri pe stadion! Cum să faci spectacole cu 500 de oameni,...

Vrem suporteri pe stadion! Cum să faci spectacole cu 500 de oameni, dar să joci cu tribune goale!

323
0

Majoritatea campionatelor din regiune se reiau cu fanii în peluze, mai puțin în România, unde fotbalul e cel mai vitregit de pandemie.

Președintele a anunțat,pe la mijlocul săptămânii, una dintre măsurile de relaxare ce se va aplica de la începutul lunii: „De la 1 iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceștia vor trebui să fie așezați pe scaune, la distanțele care sunt impuse de regulile de distanțare, cu un control foarte strict la intrare și, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă”.

Fotbalul se joacă pe stadion, adică în aer liber, însă nici această măsură elementară nu i se aplică în România. Campionatul mioritic, ce a mai rămas din play-off, se va desfășura cu tribunele goale. Cam acesta e lobby-ul reușit de mai marii LPF și FRF pe lângă clasa politică aflată la putere.

RECLAMĂ

În schimb, în Serbia doar etapa din acest week-end să va juca fără suporteri. După data de 1 iunie, guvernul de la Belgrad a acceptat ca fanii să fie pe stadioane. Tribunele nu vor fi ocupate la capacitate maximă, ci spectatorii vor trebui să aibă între ei măcar un metru distanță.

În Grecia se pregătește un scenariu similar: superliga va fi reluată, iar Ministrul sportului Leferis Avgenakis a îmbrățișat propunerea ca 20% din capacitatea stadioanelor să fie ocupată. În Ungaria e o decizie similară, spectatorii pe stadioane la distanță unii de alții, cu măști pe gură și nas.

Să luăm exemplul Craiovei din prima ligă. Grație unei politici sănătoare se marketing, gruparea olteană a reușit să vândă în jur de 5.000 de abonamente. Imposibilitatea jucării meciurilor cu 20% din stadion plin este frustrantă atât pentru club, care cel mai probabil va trebui să dea banii înapoi spectatorilor care și-au luat abonament la început de an sau doar pentru play-off, dar și pentru împătimiții care nu vor puea asista la spectacol. Și unii, și ceilalți se vor uita cu invidie în Serbia, Ungaria ori Grecia, întrebându-se cum de la ăștia se poate, iar la noi nu! Apoi, se vor duce la un spectacol în aer liber, că acolo se poate.

Chiar daca nu am vazut pana acum o petitie care sa dea rezultate, am initiat si un demers de acest gen pentru cauza. Daca si tu esti in asentimentul nostru intra si semneaza petitia.

Sursa: 3minute.net

RECLAMĂ
Articolul precedentCod portocaliu de vreme rea. Grindină și descărcări electrice în zeci de localități
Articolul următorOrgie cu 26 de bărbaţi, 9 femei, droguri şi arme de foc. Poliţia a intervenit imediat şi a arestat o vedetă