Acasă Stiri Victor Ponta: Băsescu susţine pe oricine îi garantează că îl va pune...

Victor Ponta: Băsescu susţine pe oricine îi garantează că îl va pune prim ministru.

637
0

Premierul Victor Ponta nu a primit cu surprindere posibila candidatură a Elenei Udrea la alegerile prezidenţiale din toamnă, el subliniind că a fost convins că aşa se va întâmpla şi că a spus de multă vreme că Traian Băsescu îi face campanie blondei de la PMP. Totodată, şeful Executivului a arătat, într-o intervenţie telefonică la România TV, că preşedintele este gata să susţină în campania pentru alegerile prezidenţiale orice candidat îi promite că îl va numi prim ministru dacă va ajunge la Cotroceni.

RECLAMĂ

„Referitor la candidatura doamnei Udrea, pot răspunde cu cu o glumă, a doameni senator Firea, dacă nu mă înşel, care a spus că ne temem de candidatul unic al dreptei Udrea-Iohannis-Diaconescu-Ungureanu şi nu mai ştiu cine”, a spus Victor Ponta.

„Există un candidat de dreapta, Călin Popescu Tăriceanu, eu sunt de centru stânga, al PSD. Restul sunt foarte mulţi candidaţi ai lui Traian Băsescu. Cine va rămâne dintre ei, nu ştiu. Vom vedea pe 3 noiembrie”, a completat premierul.

Victor Ponta a subliniat că „era normal ca Elena Udrea să candideze la preşedinţie” şi că totul face parte din strategia politică a lui Traian Băsescu pentru momentul în care îşi va încheia mandatul la Cotroceni. „Din informaţiile mele, domnul Băsescu este pe principiul ori câştigă pe cine pun eu, ori, dacă nu, îi omorâm pe toţi. A zis că îl votează pe Iohannis, a semnat pentru Diaconescu şi acum o susţine pe doamna Udrea. Categoric spun că următorul pas este de a ajunge la Cotroceni un preşedinte care cu siguranţă să-l nominalizeze pe Traian Băsescu prim ministru. Cine este acesta, nu ştiu, dar ştiu cu siguranţă acest scenariu ca fiind cel mai important pentru domnul Băsescu şi oamenii săi. Categoric, eu nu-l voi numi dacă ajung preşedinte şi probabil nici domnul Tăriceanu. Traian Băsescu va sprijini acel preşedinte care îi garantează că îl pune prim ministru”, a punctat Victor Ponta.

Premierul, totodată candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, a apreciat că Traian Băsescu „nu este capabil să fie un bun prim ministru”. „Din punct de vedere economic, prima sarcină a primuli ministru, a dat dovadă că este un dezastru, chiar dacă pe atunci prim ministru era domnul Boc, şi cred că este incapabil să ducă la bun sfârşit multiplele sarcini pe care le are un prim ministru”.

Victor Ponta a vorbit la România TV şi despre decizia de a rupe pactul de coabitare cu Traian Băsescu: „A fost o decizie luată ca urmare a faptului că dl. Băsescu a zis că ne-a păcălit. Dacă l-a luat gura pe dinainte şi a spus că totul a fost o păcăleală – mai puţin la adresa mea pentru că eu voiam doar să formez un guvern – evident că nu pot considera valabil un acord politic care este considerat o păcăleală. Obiectivele noastre naţionale sunt perfect asumate. Nu se întâmplă nimic rău pentru ţară, se întâmplă un singur lucru: că după un an şi jumătate cei care au crezut că Traian Băsescu e un partener politic serios, mă refer la cei din străinătate, s-au lămurit că au fost păcăliţi”.sursa” http://www.romaniatv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentPonta, într-o emisiune TV unde era prezent Antonescu: Am rupt USL dintr-o dezinformare de ambele părţi
Articolul următorNeţoiu şi Mihai Stoica cer în instanţă anularea pedepselor din dosarul transferurilor de jucători