Acasă Stiri Reacția lui Traian Băsescu, după amenințările lui Vladimir Putin la adresa României

Reacția lui Traian Băsescu, după amenințările lui Vladimir Putin la adresa României

870
0

Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat, sâmbătă, după ce Vladimir Putin a lansat o amenințare la adresa României, din pricina scutului antirachetă de la Deveselu. 

RECLAMĂ

Putin a spus, la Atena, că România s-ar putea afla în raza de acțiune a Rusiei, din cauza scutului, declarație pe care Traian Băsescu a catalogat-o ca fiind propagandistă.

„Din păcate pentru prestigiul său, pe 27 mai, la Atena, a făcut o declaraţie care il coboară la nivelul de simplu propagandist, afirmând, citez, „Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur si simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite masuri pentru a ne asigura securitatea”, adăugând că „in aceeasi situatie se află şi Polonia”, potrivit Reuters. Categoric este un mesaj pentru populaţie şi nu pentru oamenii politici avizaţi”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

„Oamenii politici avizaţi ştiu foarte bine că obiective industriale strategice, aglomerări urbane sau obiective militare din România au devenit ţinte posibile pentru armata Federaţiei Ruse imediat după intrarea ţării în NATO.
Faptul că pe teritoriul României şi Poloniei se dezvoltă un sistem defensiv de apărare antirachetă pentru cele două ţări şi pentru spaţiul european nu este decât o reacţie de răspuns, o reacţie de apărare, o reacţie de descurajare a agresivităţii posibile a Federaţiei Ruse. Oare de ce o fi ţinut Vladimir Putin să coboare la nivelul unui propagandist care are ca obiectiv dezinformare românilor?”, a continuat fostul șef de stat.

La final, Traian Băsescu le-a cerut președintelui României, premierului și ministrulu de Externe să reacționeze față de declarațiile liderului de la Kremlin. „PS-Domnule Preşedinte Iohannis, Domnule Prim Ministru Cioloş, Domnule Ministru Comănescu, chiar nicio reacţie la ameninţările mincinoase ale lui Vladimir Putin?”, a încheiat Băsescu.sursa: libertatea.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentÎl caută toate serviciile secrete fără niciun rezultat! În schimb, el se relaxează departe de România!
Articolul următorAndreea Banica dezvaluie, in sfarsit, de ce nu a facut al doilea copil!