Acasă Stiri Olt: Cinci foşti angajaţi ai Primăriei Caracal au fost reţinuţi pentru un...

Olt: Cinci foşti angajaţi ai Primăriei Caracal au fost reţinuţi pentru un prejudiciu de 1.600.000 de lei

418
0

Poliţiştii de investigarea fraudelor din judeţul Olt au reţinut cinci persoane, care ar fi comis fraude economice, prejudiciind Primăria Caracal cu peste 1.600.000 de lei.

RECLAMĂ

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Caracal, la locuinţele a cinci persoane bănuite de comiterea unor fraude economice. Cele cinci persoane, cu vârste cuprinse între 46 şi 64 de ani, au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Caracal, unde, în baza probatoriului administrat, au fost reţinute pentru 24 de ore.
Acestea sunt bănuite că, în calitate de angajaţi ai unei instituţii publice, în perioada 2009 – 2011, ar fi introdus în actele contabile facturi şi chitanţe false, însuşindu-şi astfel 1.631.920 de lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Ancheta continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor cinci foşti angajaţi ai Primăriei Caracal. sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentTrei tineri din Craiova, reţinuţi pentru trafic de droguri. Unul dintre bărbaţi este student la Teologie
Articolul următorPrinși cu 900 de grame de heroină în parcarea Auchan