Acasă STIRI SPORTIVE Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, 3 ani cu suspendare în dezafilierea Craiovei!...

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, 3 ani cu suspendare în dezafilierea Craiovei! AMENZI PENALE pentru LPF și FRF! SUMA GIGANTICĂ pe care trebuie să i-o achite lui Mititelu! Prima reacție a lui Dragomir: „Decizie luată de frica DNA!”

1169
0

Tribunalul București a decis astăzi ca Mircea Sandu și Dumitru Dragomir să fie condamnați la 3 ani cu suspendare în cazul dezafilierii Universității Craiova.

RECLAMĂ
  1. Decizia nu este una definitivă, nu se aplică momentan, DNA făcând recurs imediat după aflarea sentinței. La fel au procedat și cei doi condamnați;
  2. Sandu și Dragomir  trebuie să plătească o amendă de 80.000 de lei și trebuie să presteze 3 luni de muncă în folosul comunității. Atât LPF, cât și FRF trebuie să plătească amenzi penale, în valoare totală de 370 de mii de lei. Ceilalți membri CEx sunt absolviți de orice vină;
  3. Sandu și Dragomir nu vor putea părăsi teritoriul României decât cu acordul unei instanțe pentru o perioadă de probațiune de doi ani;
  4. Instanța a dispus că Adrian Mititelu trebuie să primească 1 miliard de lei, adică peste 220 de milioane de euro. Suma ar trebui plătită de Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, FRF și LPF;
  5. Ca să ne formăm o idee, 14.813.000 euro au fost veniturile FRF în 2015. Totuși, forul a avut cheltuieli de 15,297 milioane de euro, deci un deficit de peste 400.000 de euro. Practic, dacă instanța menține decizia, instituția care conduce fotbalul românesc este, aproape sigur, în faliment;
  6. Procurorii DNA au cerut câte 14 ani de închisoare pentru Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, adică pedeapsa maximă plus o treime spor de pedeapsă pentru circumstanțe agravante.

PRIMA REACȚIE A LUI DRAGOMIR

Dumitru Dragomir pentru România TV:

„Am votat democratic şi sunt condamnat pentru abuz în serviciu. Eu nu aveam nicio treabă cu FRF, eu eram la Ligă, dar am votat la fel ca şi ceilalţi. Dacă aşa a crezut judecătoarea, eu ce să fac? E o decizie luată de un judecător, de frica DNA”.

ISTORICUL DEZAFILIERII U CRAIOVA

În 2013, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul privind dezafilierea echipei de fotbal Universitatea Craiova. Cei doi au fost acuzați de abuz în serviciu și trafic de influență.

Membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat dezafilierea Universităţii Craiova în 2011 au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu. Aceştia i-ar fi adus lui Adrian Mititelu un prejudiciu de 15.800.000 lei.

Componența Comitetului care a votat dezafilierea Universității, pe data de 20 iulie 2011: 

1. Mircea Sandu – președinte FRF (a semnat)
2. Dumitru Dragomir – primvicepreședinte FRF (nu a semnat)
3. Octavian Goga – vicepreședinte FRF (a semnat)
4. Marius Stan – reprezentant al cluburilor din Liga I (a semnat)
5. Cornel Şfaiţer – reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (nu a semnat)
6. Marian Rusen – reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (a semnat)
7. Ștefan Stana – reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
8. Cristi Bobar – reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat)
9. Paul Costas – reprezentant al cluburilor de copii și juniori (a semnat)
10. Marian Palarie – reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (a semnat)
11. Vasile Avram – președinte CCA (nu a semnat)
12. Sorin Ţerbea – reprezentantul cluburilor de fotbal în sală (a semnat)

RECLAMĂ
Articolul precedentFlorian Serban primarul comunei Predesti va invita sa participati la ziua comunei pe data de 19 Iunie
Articolul următorMircea Sandu atacă dur sentinţa: „N-am comis nicio faptă. E o ruşine, o bătaie de joc. Cât a dat instanţa? Un miliard? Poate de lei vechi! Să-mi ia banii din pensie!”. Dragomir: „Facem recurs!”