Acasă POLITICA Klaus Iohannis a promulgat dublarea alocaţiilor pentru copii

Klaus Iohannis a promulgat dublarea alocaţiilor pentru copii

463
0

Dublarea alocaţiilor pentru copii a fost promulgată, astăzi, de preşedintele Klaus Iohannis, după ce, ieri, premierul anunța că Guvernul va amâna intrarea în vigoare a legii.

RECLAMĂ

Astăzi, preşedintele a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, conform unui comunicat publicat pe site-ul Adminstraţiei Prezidenţiale.

În urma promulgării legii, alocația ajunge la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani (până la 3 ani pentru copiii cu dizabilități) și la 300 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani.

Joi, Klaus Iohannis a declarat că nu are de gând să refuze promulgarea legii care dublează alocaţiile pentru copii, precizând că aşteaptă soluţii de la Guvern.

”La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar încă se află în analiză în aşteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului. Sunt nişte sume care nu sunt prinse în buget şi Guvernul va trebui să vină cu soluţii”, a declarat Iohannis, întrebat dacă va promulga legea care dublează alocaţiile pentru copii.

Premierul Ludovic Orban a contestat dublarea alocaţiilor

Premierul Ludovic Orban a anunțat atât vineri cât și luni, că ia în calcul prorogarea termenului la care vor fi dublate alocațiile pentru luna iulie, din lipsă de bani.

„Cel mai probabil soluția este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea posibilitatea să asigurăm resursele financiare în buget, care se poate face doar la rectificare, care se poate face după iulie”, a declarat Ludovic Orban.

La începutul lunii, Orban spunea că măsura cerută de PSD este populistă şi nu există bani pentru a o susţine. 

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentNu păgânii, ci noi, creștinii, grăbim sfârșitul lumii, pentru că nu ne mai iubim…
Articolul următorPROIECT NAȚIONAL „1CAROL cultural-științific” 15 IANUARIE 2020