Incidente reprobabile pe Cluj Arena! Sânge, gaze lacrimogene, fanii au intrat pe...

Incidente reprobabile pe Cluj Arena! Sânge, gaze lacrimogene, fanii au intrat pe teren

154
0
SHARE
loading...

U Cluj – Hermannstadt 0-2 | Finalul partidei de pe Cluj Arena a fost unul reprobabil, invers proporțional cu atmosfera care a fost până atunci pe cochetul stadion din inima Ardealului. Înfuriați de scorul de pe tabelă, de evoluția favoriților, fanii celor de la U Cluj, veniți în număr mare la meci, 25664 de spectatori-cifra oficială, au depășit limita normalului în minutele din prelungiri.

loading...

Un om de ordine a fost umplut de sânge și a avut nevoie de îngrijiri medicale, jandarmii au împrăștiat în stânga și în dreapta cu gaze lacrimogene, ultrașii au pătruns pe teren iar jucătorii au fugit să-i apere.

Era minutul 90+2 pe Cluj Arena când unul dintre spectatori a pătruns pe suprafața de joc. După ce și-a făcut numărul, fără a ataca pe nimeni, acesta a ieșit pe margine și se părea că se răfuiește cu cineva din peluză. În scurt timp, pe pista de atletism au intrat și alți huligani și de aici au izbucnit incidentele. Unul dintre oamenii care se ocupa de ordine a fost lăsat lat pe pista de atletism cu fața plină de sânge. Imediat a primit îngrijiri medicale din partea doctorilor, care au tras ambulanța rapid acolo.

Pentru a nu degenera, jandarmii au apelat și la gazele lacrimogene. La acest spectacol au participat și jucătorii celor de la U Cluj, care au fugit repede de pe teren pentru a-și ajuta fanii să scape de jandarmi. Într-un final, lucurile au revenit la normal și meciul s-a terminat, fără alte incidente majore.

Sursa: Digi Sport

loading...