Acasă Monden Fiul Luminiței Anghel recunoaște: „Am fost dependent de droguri timp de 3...

Fiul Luminiței Anghel recunoaște: „Am fost dependent de droguri timp de 3 ani”

615
0

Fiul Luminiței Anghel a povestit în cadrul unei emisiuni că a consumat substanțe interzise și chiar a fost dependent timp de 3 ani. David spune că se droga atât la petreceri, însă simțea nevoia sa consume și atunci când se certa cu mama sa.

„Sunt momente în viață în care te scufunzi în probleme. Nu era o salvare, dar până la urmă nu știu… Nu sunt un exemplu și nu susțin drogurile. Am făcut-o în trecut, mi-o asum. În perioada liceului…

RECLAMĂ
 Nu mi-a băgat nimeni pe gât. Când am început prima dată nu aveam probleme deloc, nici în familie, nici în viața socială. Am început din curiozitate și apoi mi-a plăcut foarte mult. Le-am luat la rând. Am încercat tot. Voiam să mă rup puțin de realitate și de problemele mele interioare și așa am simțit nevoia. Mă făcea să mă simt bine pe moment.”, a povestit David la Wowbiz.

El a spus că în perioada în care se droga locuia cu mama lui, însă se controla ca artista să nu-și dea seama.

„Mamei nu i-am spus nimic. Mama mă controla când ajungeam acasă. M-am oprit singur când am avut un episod la Salvare. Mi s-a făcut extrem de rău. Administrasem o doză foarte puternică și nu am putut să o controlez.

Eram la o petrecere și aveau special amenajate, aveau mașini de la SMURD pentru eventuale probleme. M-am dus singur acolo. Aveam pulsul extrem de mare. Și-au dat seama imediat ce aveam. Nu sunt dependent. Timp de trei ani am facut asta”, a spus David Puscas în platoul WOWbiz.

În plus, fiul Luminiței Anghel spune că simțea nevoia să se drogheze atunci când se certa cu mama sa.

„Le-am folosit când mă certam cu mama, când aveam probleme la școală… Le-aș fi luat în orice moment, non-stop. Atunci stăteam cu mama, nu singur. Nu am furat de la mama niciodată, de multe ori luam gratis de la prietenii mei. O făceam și la școală… Multă lume consuma, până și cei mai mici ca vârstă decât mine. Nu am vrut să o dezamăgesc pe mama sau să o speri, m-am reglat singur când mi s-a făcut rău. M-am oprit singur definitiv. Eu nu eram dependent, dar ma afectaseră psihic foarte mult. Am pus stop când a venit BAC-ul, am vrut să îl iau și m-am oprit. Nu am mai încercat apoi, eu nu sunt dependent de nimic, drogurile nu m-au controlat pe mine, ci eu pe ele. Au fost momente când prietenii imi dădeau și eu refuzam. Acum m-am rupt de acele anturaje.

Aveam și colegi de clasă care consumau. Am întâlnit oameni din toate mediile care o făceau. Mi-e frica acum să mă reapuc, mi-e frică de starea aia, e groaznic. Nu vreau să mă urâțesc, țin la sănătatea mea și la cum arăt. Dacă nu încercam acum, o făceam mai tarziu și nu știam ce este ok și ce nu. Am trăit o experiență, pur și simplu. Nu din cauza asta s-a deteriorat relația cu mama. Nu ma influențau negativ. Drogurile nu m-au distrus în așa fel încât să nu vorbesc cu mama”, a adăugat David.

sursa: huff.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentPlenul Senatului a respins cererea de începere a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă
Articolul următorPolițistul Godină, după decizia Senatului în cazul Oprea: Am voie să spun ce simt? Îmi e silă!