Acasă Interviuri Exclusiv: Interviu cu interpretul de muzică populară Liviu DICA.

Exclusiv: Interviu cu interpretul de muzică populară Liviu DICA.

4367
0

Liviu Dica s-a nascut la 21 noiembrie 1974, in comuna Gângiova, judetul Dolj,fiind cel mai mic dintr-o familie cu patru copii (trei baieti si o fata).  Primul contact cu muzica l-am avut la cinci ani când parintii mi-au daruit un acordeon, instrument pe care l-am descoperit singur.Inca de atunci eram fascinat de muzica populara fiind nelipsit de la nuntile din sat unde stateam alaturi de lautari de la care am ” furat” câte ceva, aceasta fiind singura ”scoala” de muzica pe care am absolvit-o. La 15 ani am participat la prima nunta ca instrumentist si ca solist vocal, împlinind astfel, primul vis al copilului Liviu Dica.

RECLAMĂ

Rep:  Cărui loc îi spuneţi acasă şi de unde începe povestea cântecului popular?
Liviu Dica: Se spune ca acasa este acolo unde ti-a ramas sufletul, iar pentru mine acasa inseamna satul unde am copilarit si am auzit pentru prima oara cantecul popular.

Rep: Care ar fi principalele trăsături care definesc cântecul zonei pe care o reprezentaţi?
Liviu Dica: Copilaria mea prin care m-am legat de cantec s-a desfasurat in mai multe sate ale Olteniei datorita meseriei pe care a avut-o tatal meu, asa ca din acest punct de vedere ma consider un rasfatat pentru ca am putut sa gust cantecul popular in deplinatatea lui, sub diferite forme. Aici ma refer in mod deosebit la caracteristicile cantecului popular care difera de la zona la zona si chiar de la sat la sat.

Rep: Cum a intrat muzica populară în sufletul dumneavoastră şi dacă a existat un model artistic după care v-aţi ghidat?
Liviu Dica: De suflet mi s-a lipit de mic copil dulceata si naturaletea cu care lautarii satului inerpretau adevaratul cantec in formula de taraf, de aceea primul meu pas catre muzica populara a fost instrumentul, ca mai apoi sa-mi doresc sa ma exprim si la nivel de interpret, avand calitati vocale.

Rep: Cum vede interpretul de muzică populară satul românesc contemporan? Mai păstrează el tradiţiile care l-au definit?
Liviu Dica: Din pacate a disparut din parfumul satului romanesc de altadata. Pe ici pe colo mai gasim pastrate costume populare si obiceiuri demult uitate. Din fericire pentru noi in satele unde influenta vietii urbane nu a patruns inca mai gasim o farama din puritatea si autenticitatea vietii romanesti. Ma simt norocos ca sunt contemporan cu rapsozi ca Domnica Trop si cu cateva zile in urma am fost si cu Achim Nica.

Rep: Care ar fi lucrurile pe care ar trebui să le cunoască un interpret de muzică populară fie el la început de drum sau chiar consacrat ?
Liviu Dica: Sa respecte si sa pastreze cu sfintenie cantecul si portul popular asa cum le-a mostenit. Chiar daca pamantul a inghitit multe cantece si costume populare odata cu disparitia celor care au plecat in lumea fara de dor frumos ar fi ca noi, cei care reprezentam folclorul, sa incercam sa aducem un plus prin ceea ce facem si nicidecum un minus.

Rep: Ai un repertoriu foarte frumos. Cui ar trebui să îi mulţumeşti din acest punct de vedere ?
Liviu Dica: Printre oamenii carora ar trebui sa le multumesc ma includ si pe mine si mai presus de noi toti pe Dumnezeu, pentru ca El ne-a daruit fiecaruia dintre noi har si simtire. Aici este vorba de o echipa pe care a condus-o sufletul catre minte: Georgiana Ion, un om care a simtit spre ce directie vreau sa duc cantecul popular si orchestra „Mugurel” condusa de maestrul Ion Dascal, de asemenea un om de o mare valoare artistica si sufleteasca.

Rep: În ceea ce priveşte realizările profesionale mergi după principiul puţin şi bine sau te ghidezi după alte principii ?
Liviu Dica: Daca sansa imi surade tind sa fac cat de mult pot in arta pe care am ales-o. In caz contrar prefer putin si bine decat mult si prost.

Rep: De unde ai costumele şi cine te-a ajutat să le procuri ?
Liviu Dica: Asa cum am raspuns la o intrebare anterioara, costumul popular ori nu mai exista prin lazile de zestre ori este deteriorat. Norocul meu ca am intalnit in zilele noastre un adevarat creator popular in zona Ponoarele, judetul Mehedinti, care pastreaza si transmite acest mestesug. Datorita Oanei Parvan ma bucur de cateva camasi lucrate manual ca si cand s-au pastrat aproape noi uitate intr-o lada de zestre.

Rep: Ce obicei ţi-a rămas în suflet?
Liviu Dica: Pentru ca se apropie sarbatorile de iarna obiceiurile specifice acestui anotimp trezesc de fiecare data copilul din mine si inima de roman prin obiceiurile noastre frumoase.

Rep: Cum priviţi promovarea folclorului, a autenticului în general?
Liviu Dica: De preferat ar fi sa avem simtul masurii, sa promovam intr-adevar folclorul si sa nu ne lasam promovati pe noi ca persoane, ascunzand alte interese.

Rep: Ce nu aţi face niciodată în muzica populară ?
Liviu Dica: Nu stiu concret ce nu as face dar stiu ca imi doresc sa fac lucruri de calitate ca sa nu ma simt niciodata rusinat.

Rep: Ce credeţi ca este folclorul?
Liviu Dica: Ceea ce ne reprezinta pe noi ca popor. Sa nu uitam ca prin balade s-a scris de multe ori o pagina de istorie.

Rep: Ce credeţi că primează: versurile sau linia
melodică?
Liviu Dica: Nu se poate una fara alta. Este adevarat ca prin vers transmiti mesajul dar linia melodica este cea care inlesneste drumul catre sufletul publicului.

Rep: Daţi-mi exemple de cinci interpreţi de muzică populară care vă vin în minte.
Liviu Dica: As prefera sa ma opresc la cativa rapsozi: Lica Militaru, Costica Boieru, Domnica Trop, Achim Nica si Marin Chisar.

Rep: Adresaţi un gând cititorilor noştri.
Liviu Dica: Le multumesc pentru sustinere si pentru faptul ca m-au primit atat de frumos in viata lor. Sa ne dea Dumnezeu impreuna multi ani sanatosi si fericiti in care eu sa cant iar ei sa ma asculte!

RECLAMĂ
Articolul precedentExclusiv: Interviu cu interpretul de muzică populară Cornel COJOCARU.
Articolul următorFuraţi de asociaţiile de proprietari