Acasă Stiri Dumitru Sechelariu, slujbă de înmormântare cu 30 de preoţi Fostul primar al...

Dumitru Sechelariu, slujbă de înmormântare cu 30 de preoţi Fostul primar al Bacăului a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni şi mii de simpatizanţi

496
0

Trupul neînsufleţit al lui Dumitru Sechelariu, cel care a fost primar al municipiului Bacău între anii 1996-2004, a fost ridicat din sediul Academiei de Tenis EMD, unde fusese depus pentru ca oamenii să-şi ia rămas bun de la el. Un cortegiu impresionant format din peste 50 de autoturisme şi autocare au străbătut centrul oraşului până la Cimitirul Central.

RECLAMĂ

Mii de oameni, simpatizanţi ai fostului edil al Bacăului, prieteni, cunoscuţi şi nu mai puţin de 30 de preoţi fac parte din cortegiul funerar care va străbate un traseu de 3 km prin centrul oraşului. Dumitru Sechelariu este condus spre Cimitirul Central din Bacău, unde va fi înmormântat. Printre cei care au venit să-şi ia rămas bun de la fostul primar se numără George Becali, preşedintele CJ Bacău, Dragoş Benea, subprefectul de Bacău, Dorian Pocovnicu, fostul preşedinte al clubului FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, primarul oraşului Slănic Moldova, Adrian Şerban, şi fostul lider al minerilor, Miron Cozma, însoţit de soţia lui, Marinela Niţu.

Traseul cortegiului, respins de primărie
Primarul actual al Bacăului, Romeo Stavarache, a refuzat în primă instanţă să aprobe traseul de deplasare a cortegiului funerar prin centrul oraşului pe motiv că ar bloca traficul rutier. Ulterior, primăria a revenit asupra deciziei şi a aprobat traseul solicitat de familie, însă cel care şi-a pus semnătura pe document a fost secretarul instituţiei. Primarul Stavarache şi-a făcut de lucru şi a plecat la Bruxelles, netrecând pe la coşciugul fostului edil, scrie adevarul.ro.

Dumitru Sechelariu (55 de ani) s-a stins din viaţă la 16 februarie în spitalul AKH din Viena, în urma unor complicaţii suferite la nivelul plămânilor.

sursa: click.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBREAKING NEWS: SONDAJELE PARTIDELOR: Tăriceanu e peste Antonescu la încredere. Oprescu îl devansează pe Ponta
Articolul următorOana Zăvoranu se jură că…