Bolojan, torpilat din interiorul PSD! Scenariu privind ieșirea de la guvernare
TVF Oltenia 22 februarie 2026 0
Mai mult, se vorbește chiar de ieșirea Partidului Social Democrat de la guvernare.
Bolojan, torpilat din interiorul PSD! Scenariu privind ieșirea de la guvernare
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat un nou atac dur la adresa lui Ilie Bolojan.
Budăi consideră că Bolojan nu poate fi luat în serios, având în vedere că vorbește reformă, dar, de fapt, el vine cu un pachet de austeritate.
Întrebat ce va face PSD dacă Ilie Bolojan va veni cu o nouă Lege a salarizării, prin care va face tăieri de salarii, Marius Budăi a subliniat că social-democrații iau în calcul scenariul ieșirii de la guvernare.
„În acea situație, clar va fi fără PSD la guvernare. Nu vorbesc în numele partidului, dar așa cum știu opinia mai multor colegi, asta va fi. Nu, nu vor mai fi tăieri. Nu există, nu se relansează…
N-ai cum să iei pe cineva în serios, îmi cer scuze dacă sunt abrupt, dar n-ai cum să iei pe cineva în serios care-ți vorbește de reformă și, de fapt, bagă o austeritate… și ați văzut rezultatul: recesiune tehnică”, a declarat, la Realitatea Plus, Marius Budăi.
Fostul ministru al Muncii: „Nu asta este reformă!”
Marius Budăi a explicat că sunt cazuri de primării cu 25 de angajați, iar altele cu 36 de angajați.
Astfel, susține Budăi, tăierile comandate de Bolojan nu aduc o uniformizare a aparatului administrativ.
„Două comune de același grad, care aveau dreptul să aibă între 35 și 40 de angajați: în ultimul an, una dintre comune a avut foarte multe pensionări și n-au mai angajat pe nimeni, așteptând primarul din comuna respectivă o direcție, să vadă ce se întâmplă, pentru că și anul trecut, după cum bine știți, s-au mai dat 10% primăriile apar… și atunci să vadă ce se întâmplă. Are astăzi 25 de angajați, da? Deci ar avea dreptul 35-40.
Altă comună de același grad are 36 de angajați. Dacă primul dă afară 10%, înseamnă că dă trei oameni, rămâne în 22 de oameni. Următorul, 10%, adică patru oameni, rămâne în 32 de oameni… mult mai mulți decât avea inițial cel cu numărul mai mic.
Nu asta este reformă! De aia am spus că nu poți să faci o reformă — am definit-o noi și o s-o repetăm într-una — din topor, de sus până jos”, a mai declarat Marius Budăi.
Sursa: Bolojan, torpilat din interiorul PSD! Scenariu privind ieșirea de la guvernare – Stiripesurse
