Avocatul, din Iași, condamnat definitiv pentru uciderea concubinei însărcinate cere suspendarea pedepsei și achitarea. Felecanu spune că fapta pentru care a fost condamnat „nu există”

0
BeFunky-collage---2026-02-06T165559717_cb4d8ddc86

Avocatul ieșean Sebastian Felecanu, condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare pentru omor calificat asupra unui membru de familie, a formulat recent un recurs în casație prin care solicită suspendarea executării pedepsei, dar și achitarea, susținând că fapta pentru care a fost condamnat „nu există”. 

Cererea a fost depusă chiar la instanța supremă, Înalta Curte de Casație și Justiție, aceeași care a menținut condamnarea definitivă.

Ce a transmis avocatul Adrian Cuculis?

Informația a fost făcută publică de avocatul Adrian Cuculis, care a atras atenția că, și în acest ultim demers juridic, apărarea condamnatului ar încerca să discrediteze memoria victimei, descriind-o drept o persoană cu „probleme de personalitate”. Potrivit acestuia, strategia este una repetitivă și lipsită de fundament, menită exclusiv să evite executarea pedepsei.

„Avocatul Felecanu, cel condamnat definitiv la 23 de ani de inchisoare pentru ca si-a omorat concubina însărcinată,solicită acum aceleiași instanțe care l a condamnat definitiv respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, printr un recurs în Casație, suspendarea executării  deciziei penale dar și achitarea pe motivul că efectiv fapta nu există.
Din nou se denigreaza si in acest ultim act si incercare de a scapa de inchisoare, memoria victimei care este denumita cu probleme de personalitate.”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Sebastian Felecanu a fost condamnat definitiv pentru faptele petrecute în noaptea de 18 spre 19 iunie 2021, când și-a aruncat concubina însărcinată, Monica Cioată, de la etajul șase al unui bloc din Iași. Decizia finală a fost pronunțată după ce Înalta Curte a menținut hotărârea Curții de Apel Iași, stabilind o pedeapsă de 23 de ani de închisoare pentru omor calificat.

Potrivit probelor administrate în dosar, în seara tragediei, cei doi au participat la o nuntă, de unde au plecat în jurul orei 3:23. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care au ajuns la bloc, existând indicii clare ale unui conflict care a continuat și în apartament. Ancheta a arătat că între cei doi a avut loc o ceartă violentă, alimentată de consumul excesiv de alcool.

În interiorul locuinței, conflictul a degenerat. La ora 4:13, victima a realizat o înregistrare audio-video cu telefonul mobil, temându-se pentru siguranța sa. Din probele analizate de instanță reiese că femeia a fost agresată fizic, fiind lovită în repetate rânduri, inclusiv în zona abdomenului, deși era însărcinată. Înregistrarea se întrerupe brusc, iar la scurt timp, tânăra a căzut de la etajul șase.

Deși inițial cazul a fost tratat ca un posibil accident sau act suicidal, investigațiile ulterioare au schimbat complet cursul anchetei. Rapoartele de expertiză medico-legală și un experiment judiciar au exclus varianta sinuciderii, stabilind că victima a fost aruncată pe fereastră. La peste un an de la deces, Sebastian Felecanu a fost reținut, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu, iar apoi trimis în judecată.

Instanțele au reținut că explicațiile oferite de inculpat, potrivit cărora femeia ar fi încercat în repetate rânduri să se arunce singură pe geam, nu sunt susținute de probele din dosar. Judecătorii au concluzionat că fapta a fost rezultatul unui conflict violent, gestionat cu o agresivitate extremă.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Sebastian Felecanu a fost obligat și la plata sumei de 210.000 de euro, cu titlu de daune morale către familia victimei. Procesul este considerat unul dintre cele mai grave cazuri de violență domestică soldate cu deces din ultimii ani, iar demersul recent al condamnatului redeschide, temporar, discuțiile juridice în jurul unui verdict deja definitiv.

Sursa: Avocatul, din Iași, condamnat definitiv pentru uciderea concubinei însărcinate cere suspendarea pedepsei și achitarea. Felecanu spune că fapta pentru care a fost condamnat „nu există”

Lasă un răspuns